6 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Apelul disperat al unui tată din comuna Moțca: „Ajutaţi-mă să-mi găsesc fiica!“

Un bărbat din comuna Moţca, plecat la muncă în străinătate, apelează la bunăvoinţa cititorilor pentru a-şi găsi fiica. El spune că nu mai ştie nimic de ea de pe 29 septembrie, asta în condiţiile în care fata este, aparent, activă pe reţelele sociale. „Mi-e teamă să nu se întâmple ca la Caracal“, spune Remus Voicu.

Ieşeanul care nu îşi mai găseşte fiica este stabilit într-un oraş din Italia de mai mulţi ani, şi este divorţat de soţie. După divorţ, ne-a povestit Remus Voicu (50 de ani), fiica sa, Adina Florina, a rămas la mamă, relaţia dintre el şi fată nefiind una foarte apropiată. În tot acest timp, copila, în vârstă de 16 ani, ar fi locuit şi ea în Italia, alături de mama sa. Copila îi fusese încredinţată mamei în urma divorţului şi, în Italia, ne-a spus Voicu, ea ar fi muncit.

În luna august, copila ar fi rămas singură în Italia, după ce mama sa a revenit în România. „În luna august, fosta soţie a plecat în România şi nu a mai avut grijă de fiica mea, care obişnuia să meargă la o discotecă la Villa Nova la Gigant“, a precizat bărbatul, într-o declaraţie remisă ziarului, despre care a menţionat că o va trimite şi Poliţiei din Iaşi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole