11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Apel umanitar pentru familia din Moțca rămasă sub cerul liber în urma unui incendiu. Cum puteți să îi ajutați

Un incendiu devastator a avut loc ieri după-amiază la o gospodărie din localitatea Moțca. Pompierii au intervenit imediat însă din cauza vântului puternic flăcările au înaintat cu viteză iar locuința și anexele gospodărești au ars complet. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă familia Crâșmaru Florin și Anuța împreună cu cei doi copii au rămas sub cerul liber.  Tragedia este și mai mare având în vedere ca ieri, fiica cea mare a împlinit 18 ani.

Primarul comunei Moțca, Constantin Serioja Hobinca, a făcut un apel umanitar către toți cei care pot să ajute familia cu materiale sau cu bani să construiască o nouă casă. În acest sens, edilul a propus alocarea unui ajutor de urgență de la bugetul local, de 20 000 de lei. Proiectul va fi dezbătut de consilierii locali în ședința de luni, 18 mai.

De asemenea, a fost deschis un cont de donații pentru familia Crâșmaru, la Alpha Bank România. Cei care pot să dea o mână de ajutor și sunt dispuși să ajute financiar această familie aflată în necaz,  pot să facă donații în lei sau în euro, în conturile afișate mai jos:

RO57BUCU1791037689680RON   sau   RO97BUCU1791037689682EUR.

Numele Clientului: Crâșmaru Anuta Violeta. Cod SWIFT: BUCUROBU.

Alte articole