18.7 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

APEL UMANITAR! Este criză mare de sânge la Iaşi, iar operațiile sunt amânate

Lipsa donatorilor este specifică fiecărui început de an. Din acest motiv, spitalele amână operaţiile care nu sunt urgenţe

La început de an, rezervele de sânge de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) sunt limitate din cauza numărului redus de donatori. Astfel, bolnavii din spitale care nu reprezintă urgenţe medicale, dar care au nevoie de intervenţii chirurgicale, sunt temporizaţi de medicii specialişti. Potrivit reprezentanţilor CRTS, criza de sânge de la începutul anului nu este o noutate: problema apare de fiecare dată după sărbători, după o perioadă în care ieşenii nu vin la centru să doneze. Acum, nevoia majoră la centrul ieşean este de sânge grupa AB şi de sânge cu Rh negativ. „Astfel de pro­bleme apar la fiecare început de an. Ieri am avut în jur de 60 de potenţiali donatori înregistraţi, dintre care în jur de 50 au donat. Să putem răspunde solicitărilor spitelor, în unitate trebuie să fie zilnic în jur de 100 de persoane, dintre care să doneze măcar 80-90, pentru că oricum ei mai cad la consultaţii“, a explicat Lavinia Scripcaru, coordonatoarea centrului ieşean.

Continuare pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

SONDAJ DE OPINIE PENTRU DEZVOLTAREA PAȘCANIULUI

  Pășcănenii sunt invitați sa participe la un sondaj de...

INVITATIE LA FESTIVALUL FAMILIEI

Comunicat: INIMO – Dăruieşte şi schimbă cu adevărat viitorul...

Pascaniul deține doar 3,57% din puterea economica a județului

Pascaniul, al doilea municipiu din Iași deține doar 3,57%...

Movila: Patru dosare grele care arată românilor că poți muri cu dreptatea în mână.

10 august, Colectiv, dosarul Revoluţiei, Mineriada. Patru dosare grele...

Farmaciile unde se găsesc pastilele de iodura de potasiu

Ministerului Sănătății a publicat lista farmaciilor unde persoanele cu...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow