5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

ApaVital oferă hipoclorit de sodiu pentru dezinfectarea scărilor de bloc 

C.P. ApaVital vine din nou în sprijinul comunităților locale și pune la dispoziția asociațiilor de locatari sau de proprietari din județul Iași o cantitate de aproximativ cinci tone de hipoclorit de sodiu, în concentrație de 5%, pentru dezinfectarea pardoselilor, respectiv a intrărilor și a holurilor din scările de bloc.

Substanța va fi disponibilă în bidoane de cinci litri și va fi distribuită la cerere, o singură dată, în limita stocului menționat, începând de joi 19 noiembrie 2020. Transportul către asociațiile de proprietari/locatari va fi asigurat de ApaVital.

Pentru a intra în posesia hipocloritului de sodiu, reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari/locatari trebuie să sune la Centrul de contact ApaVital, la numărul 0232.969, să comunice informații privind numărul imobilelor administrate și să lase un număr de telefon de contact.

După preluarea și centralizarea cererilor, reprezentanții ApaVital îi vor contacta pe solicitanți, pentru a le comunica data și ora la care se vor face livrările.

Hipocloritul de sodiu este o substanță pe bază de clor și sodiu, utilizată ca agent în procesul de tratare a apei potabile și industriale. Concentrația în care este livrată substanța nu implică luarea unor măsuri speciale de protecție, însă recomandăm evitarea contactul cu ochii sau ingerarea acesteia.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...