11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Aparate care salvează vieți, la propunerea USR. Spitalul din Pașcani va cumpăra două , pentru zonele Deal și Vale

Spitalul de Urgențe din Pașcani va achiziționa două defibrilatoare care să fie disponibile, în locuri publice, în situații de urgență. Lista de investiții a unității a fost aprobată de consilierii locali în ședința din 20 februarie, odată cu bugetul pentru anul în curs. Consilieră Liliana Pertu a solicitat suplimentarea listei cu 71400 lei, suma  necesară achiziții celor  două aparate medicale, la propunerea organizației USR PLUS Pașcani.  Unul va fi pentru zona Deal,  iar altul pentru zona Vale,  și vor fi date  în custodia  unor farmacii amplasate în locurile aglomerate.  Spitalul din Pașcani mai are încă  8 astfel de aparate, unul obținut din donație, dar toate sunt  folosite în secțiile medicale.

Menționăm că  în aceeași ședința,  Mioara Petrescu – foto de la USR Pașcani a propus reprezentanților municipalității să aloce banii necesari pentru cumpărarea a 5 defibrilatoare, care să fie amplasate în unele zone publice pentru a putea fi folosite la salvarea de vieți,  în cazul pacienților cu stop cardio-respirator.

 

 

 

 

Alte articole