More

    Angajații Centrului Social Hârlău, agresați constant de pacienți la locul de muncă

    Array

    Salarii mici în condiţii de risc pentru angajaţii centrului social din localitatea ieșeană Hârlău. Infirmierii şi asistenţii, cer ca salariile lor să fie plătite în funcţie de gradul de pericol de la a locul de muncă. Oamenii spun că sunt agresați constant de pacienți și în cazul în care nu vor fi plătiți corespunzător sunt gata să iasă în stradă și să protesteze.
    Trei sute de persoane cu afecţiuni psihice grave sunt internate la centrul social din oraşul Hârlău. Au vârste cuprinse între 18 și 70 de ani și nu de puține ori cei care îi îngrijesc sunt în real pericol.

    „Mergeam să sedez un bolnav şi, când am ieşit pe uşă, un bolnav mi-a tras un pumn în spate,” spune Letiţia Băiceanu, asistent medical la Centrul Social Hârlău.

    „Ceea ce-i uneşte pe toţi sunt tulburările de comportament care sunt semnificative. De aici porneşte agresiunea care se îndreaptă agresiunea, care se îndreaptă şi asupra angajaţilor şi sunt şi agresiuni care sunt şi între beneficiari,” a spus Elisabeta Acornicesei, asistent și lider de sindicat la Centrul Social Hârlău.

    Din cauza acestor incidente conducerea centrului a instalat camere de supraveghere şi a angajat şi cinci gardieni publici. Salariaţii vor în plus un spor pentru pericolul la care sunt expuși și spun că vot ieși în stradă să-și ceară drepturile.

    „Sunt salarii mici şi cred că toate salariile bugetare sunt mici, dar la noi, într-adevăr, este un grad de periculozitate care afectează personalul din unitate,” a explicat Constantin Tănase, şef centru Centrul Social Hârlău.

    „Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului este alături de angajaţi, dar acordarea unor eventuale sporuri se face doar conform prevederilor legale. Până pe 1 ianuarie 2015,” spune Ioan Ticu, director adjunct la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Iași.

    Un infirmier care a muncit 40 de ani la centrul de social din Hârlău câştigă 850 de lei pe lună.

    „Salariul minim pe economie. Înainte aveam sporuri de periclitate, nu avem spor de vechime, nu-l avem. Şi după 40 de ani de serviciu să iau un salariu de 850…” se plânge o infirmieră.

    Drepturile cerute de către asistenţi şi infirmieri sunt reglementate prin lege, numai că normele metodologice nu au fost încă publicate. În funcţie de gradul de periculozitate salariile ar putea creşte cu câte două sau trei sute de lei pentru fiecare angajat. sursa digi 24

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbii

    COMUNICAT: În vederea remedierii unei pierderi la conducta de aducțiune Moțca Pașcani de 600 mm diametru, apărută în zona Hanul Ancuței, ApaVital se află...

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI