More

    Anchetă la Primăria Stolniceni Prajescu. Posibilă fraudă din fonduri europene

    Array

    Ancheta importantă la Primăria Stolnieni Prajescu. De câteva zile poliţiştii păşcăneni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice verifică o sesizare privind fraudarea unor fonduri europene. În vizorul anchetatorilor este o investiţie de aproape 1,5 milioane de euro realizată de o firmă de construcţii din Lespezi, în anul 2013. Banii au fost cheltuiţi pentru consolidarea malurilor pe mai multe cursuri de apă din comună deoarece erau inundate casele şi culturile gospodarilor când erau ploi abundente. De asemenea au fost amenajate podete de trecere spre proprietăţile locuitorilor.
    Investiţia ar fi fost făcută de mântuială. Cel care a trimis sesizarea a aflat că lucrările au fost distruse, în parte, în urma inundaţiile de anul trecut. Chiar dacă lucrarea este în garanţie, reparaţiile ar fi fost făcute cu fonduri guvernamentale obţinute pentru calamităţi. Acum procurorii şi poliţiştii vor să afle dacă nu cumva este vorba despre o deturnare de fonduri şi cum anume au fost cheltuiti banii de la Uniunea Europeană.
    Primarul comunei Stolniceni Prajescu, Costel Hugianu ( FOTO ) , a spus că nu ştie de nici o anchetă pe această temă. El a confirmat, însă, că reparaţiile în urma calamitaţilor la investiţia din fonduri europene au fost făcute şi din despagubirile guvernamentale, nu doar de către constructorul care trebuie să asigure garanţia.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI