20.8 C
Paşcani
sâmbătă, august 20, 2022
Array

AMPLĂ ACŢIUNE PREVENTIVĂ LA TÂRGU FRUMOS

- Advertisement -

AMPLĂ ACŢIUNE PREVENTIVĂ LA TÂRGU FRUMOS

La data de 19 octombrie a.c., între orele 07:30-11:30, în baza Planului de acţiune privind prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos au susţinut o activităte educativ-preventivă, având ca beneficiari elevi ai Liceului Tehnologice Tg.Frumos.

În cadrul acţiunii s-a avut în vedere supravegherea principalelor căi de acces către unităţile de învăţământ şi a elevilor care intră şi ies din unităţile şcolare.

A fost verificat modul în care se asigură paza unităţilor şcolare şi accesul în incinta unităţilor de învăţământ, în acest sens fiind instruit personalul de pază. Au avut loc întâlniri cu şefii a două unităţi de învăţământ. Au fost verificate 3 unităţi de alimentaţie publică şi depistaţi 5 elevi absentând de la cursuri.

De asemenea, poliţiştii de proximitate s-au deplasat la Liceul Tehnologic “Petru Rareş” din Tg. Frumos, unde au desfăşurat o activitate de perevenire cu tema „VIOLENŢA ÎN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CONSECINŢELE COMITERII DE INFRACŢIUNI ŞI CONTRAVENŢII”.

Întâlnirea cu elevii a avut un caracter interactiv şi aîmbinat problematica preventivă cu speţe concrete.
Au participat 29 de elevi din clasele a X a profesională şi profesorul diriginte.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow