19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Amnistia fiscală, eșalonarea simplificată, rambursarea TVA cu control ulterior și alte măsuri fiscale ce urmează să fie prelungite

În contextul în care mai multe dintre măsurile de ajutorare a firmelor și persoanelor fizice date de Guvern anul trecut urmau să expire la finele acestei luni, Finanțele au propus ieri, într-un proiect de ordonanță, prelungirea acestora până în toamnă sau chiar până la începutul anului viitor. Alte măsuri, precum rambursarea de TVA cu control ulterior se vor aplica până în ianuarie anul viitor inclusiv.

Vorbim, mai exact, de un proiect de OUG pus în dezbatere pe site-ul Finanțelor și care prevede, în cea mai mare parte, prelungirea unor măsuri fiscal-bugetare acordate încă de anul trecut pentru firme și persoane fizice, în contextul dificultăților economice generate de pandemie. Mai exact, proiectul prevede următoarele:

  • rambursarea TVA cu control ulterior: măsura, dată anul trecut, ar fi urmat să expire curând, iar de la 1 aprilie să se revină la regulile anterioare; totuși, Finanțele propun păstrarea excepției până la 31 ianuarie 2022;
  • mecanismul restructurării pentru restanțele bugetare: pentru că la 31 martie era termenul-limită pentru îndeplinirea primului pas în accesarea mecanismului, respectiv pentru depunerea notificării, Finanțele propun un nou termen pentru notificare – 30 septembrie 2020 – și un alt termen pentru cererea de restructurare – 31 ianuarie 2022; același proiect de OUG prevede ca pentru debitorii care au notificat organul fiscal în perioada 2019-2021 și nu au depus cererea de restructurare, să se stabilească un termen rezonabil de îndeplinire a condițiilor și depunerea planului de restructurare, în caz contrar, urmând a începe executarea silită tocmai pentru îndeplinirea condițiilor și depunerea planului de restructurare;
  • amnistia fiscală pentru accesorii: măsura se va aplica până la 31 ianuarie 2022, în contextul în care reglementarea actuală impunea ca termen-limită 31 martie 2021; e vorba de mecanismul prin care se plătesc datoriile principale și se poate obține ștergerea dobânzilor și penalităților;
  • scutirea de la plata impozitului specific: după ce Guvernul a decis, la finele anului trecut, să scutează plătitorii de impozit specific de plata acestuia pe perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021, Finanțele înaintează acum o nouă propunere de prelungire, cu încă 90 de zile – până la 30 iunie 2021;
  • eșalonarea simplificată: de asemenea, măsura ce ar fi expirat la finalul acestei luni urmează să fie prelungită până la 30 septembrie; prelungirea se face aici ca urmare a unui interes crescut pentru această măsură – poate fi accesată de către (aproape) orice persoană fizică sau juridică ce a acumulat datorii de când a început criza coronavirusului.

Continuarea pe AvocatNet.ro

Alte articole