10.3 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 16, 2021
Array

Amenzi pe bandă rulantă pentru neregulile găsite în Pașcani, de polițiști

La data de 17 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani, au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi a faptelor de comerţ ilicit.

Au fost verificate 13 societăţi comerciale, 14 agenţi economici, 2 pieţe agroalimentare, legitimate 139 de persoane şi controlate 84 de autoturisme.

De asemenea, au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.535 de lei, dintre care 47 conform O.U.G. 195/2002, 15 conform Legii 61/91, 8 conform Legii 12/90 şi 2 conform H.G. 984/2005.

Totodată, au fost identificate 3 persoane bănuite de comiterea faptelor în cauze penale cu autori necunoscuţi.

Exemple:

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Hărmăneşti, afost sancţionat contravenţional conform art. 1, lit. a din Legea 12/1990, cu amendă în cuantum de 500 de lei, întrucât a oferit spre vânzare 1,5 mc lemn de foc fără a deţine autorizaţie legală în acest sens. S-a ridicat în în vederea confiscării suma de 500 de lei provenită din vânzarea lemnului.

O femeie de 30 de ani, gestionară la o societate comercială din municipiul Paşcani, a fost sancţionată conform art. 1, lit. a şi lit. g din Legea 12/1990, cu amendă în cuantum de 500 de lei, întrucât a desfăşurat activităţi de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege şi a oferit spre vânzare produse fără a avea preţul afişat.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cum să-ți protejezi banii de inflație: e mai simplu decât crezi

Cu toții auzim de la știri, în această perioadă, cum rata inflației bate record după record. Din...

Alimentația nesănătoasă și viciile golesc buzunarele românilor. Oamenii susțin că sunt prea săraci pentru a mânca sănătos

Avem obiceiuri alimentare nesănătoase şi vicii. Dăm la fel de mulţi bani pe alcool cât dăm pe...

Săraca Deltă bogată, paradoxul neştiut de dincolo de frumuseţe. De la traiul de pe o zi pe alta, la încălcarea legii: “În cărţi e...

Ne mândrim cu delta, bucata noastră de ţară inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Pentru noi, tărâmul dintre...

Din bucătăriile virtuale, la tribunal. Jamila și Laura Laurențiu se luptă în instanță pentru eclerul la tavă

“Eclerul la tavă” este disputat în justiție de Jamila și Laura Laurențiu, ambele urmărite pentru rețetele pe...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI