5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Amenzi duble pentru şoferii care circulă fără rovinietă. Proiectul iniţiat de Guvern a fost adoptat

Şoferii care circulă fără rovinietă pe drumurile din România vor plăti amenzi duble. Proiectul iniţiat de Guvern a fost deja adoptat de Senat.

Ieri, proiectul a fost adoptat de Senat cu aproape 100 de voturi pentru şi 15 împotrivă. Astfel, şoferii trebuie să fie mult mai atenţi şi să verifice valabilitatea rovinietei înainte să plece la drum. Amenzile pentru autoturisme vor fi cuprinse între 275 şi 550 de lei, iar dacă vorbim de vehiculele de transport persoane amenzile pornesc de la 3.100 de lei şi pot ajunge până la 11.000 de lei în funcţie de numărul de locuri.

De asemenea, amenzi mari sunt şi pentru vehiculele de transport marfă. Pentru vehiculele de până 3,5 tone amenzile pornesc de la 950 de lei şi pot ajunge până la 23.800 lei în funcţie de masa totală admisibilă tehnic.Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa Observator 

Alte articole