More

    Amendat pentru că transporta ilegal lemne

    Array

    C.P. IPJ – Acţiune pentru prevenire a delictelor silvice
    La data de 21 noiembrie 2015, în intervalul orar 12:00 – 20:00 , poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, Postului de Poliţie Moţca şi Postului de Poliţie Mirosloveşti au acţionat pe raza comunelor Valea Seacă, Lespezi, Tătăruşi, Moţca şi Cristeşti pentru prevenirea si combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic. Poliţiştii au beneficiat de sprijinul  reprezentanţilor silvici.

    Au fost controlate 15 autovehicule şi verificate 11atelaje hipo. Au fost legitimate 25 de persoane şi aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 conform OUG 195/2002 şi 2 la Legea nr. 171/2010. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 5840 lei. Au fost confiscaţi 4 metri cubi de material lemnos.

    Spre exemplu, pe raza comunei Tătăruşi a fost depistat un bărbat de 55 ani, din municipiul Paşcani, care transporta material lemnos fără documente legale de provenienţă. Acesta  a fostsancţionat conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos a fost confiscată.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    ”Atenţie la capcanele din noile contracte! Nu există miracole în ofertele ieftine”

    Oamenii ar trebui să fie foarte atenţi când semnează noi contracte de energie, întrucât furnizorii au multe tactici de a păcăli clienţii, iar preţurile...

    Medicii de familie către pacienţi: Programaţi-vă singuri pe portalul de vaccinare!

    Aceştia spun că nu pot face faţă numărului mare de solicitări, mai ales în condiţiile în care platforma de înscrieri merge cu intermitenţe, şi...

    Cum a dat lovitura Grupul GRAMPET: Testul economic din 2020, o provocare economică unică în România

    Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI