Slider

C.P. Miercuri, 10 octombrie,  câtiva elevi coordonați de doamnele profesor, Ionela Pîrlog, Alice Elena Loghin și Elena Dăscălița au mers la Scoala Gimnazială Topile pentru a promova proiectul European Erasmus +, Explorers of citizenship/Les explorateurs de l’engagement.

Promovarea proiectului  se înscrie în cea de-a XI-a ediție a  concursului național Euroscola 2018, concurs derulat de Biroul de Informare al Parlamentului european(BIPE)  în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Anul acesta tema concursului este Europa pentru noi și urmărește popularizarea proiectelor de orice tip,  derulate cu finanțare europeană.

Proiectul Erasmus +, ales de elevii de la Miron Costin,  se numeste Explorers of Citizenship/Explorateurs de l’Engagement  si este  coordonat de Asociația franceză Maison des Associations des Tourcoing, în parteneriat cu Gypsie  Eyes, din România, CESIE din Italina și Ligue de L’Enseignement 59, din Franța se adreseaza tinerilor între 14 și 18 ani.

O primă motivație a alegerii  acestui proiect  o constituie implicarea efectivă în viața asociativă și viața comunității de proveniență a tinerilor între 14 și 18 ani. Alte două motivații sunt reprezentate de  promovarea multiculturalității și combaterea stereotipurilor.

Într-o Europă în care se constată individualismul crescând, absenteismul electoral în progres constant mai ales în rândul tinerilor, asociațiile care au ca scop sprijinirea acestor acțiuni își găsesc cu greu membrii. De aceea, proiectul se adresează tinerilor cu mai puține oportunități, proveniți din medii defavorizate, cartiere de periferie cu obiectivul clar de a le transmite dorința de angajare și implicare, de responsabilizare comună și de a le permite să-și demonstreze capacitatea de a acționa și de a se angaja înainte de a deveni majori.

Elevii de la Miron Costin le-au prezentat elevilor de la Școala Gimnaziala Topile toate aceste aspecte și care este obiectivul campaniei lor. Activitatea a  avut forma unui work-shop unde elevii au fost implicați în jocuri despre cetățenia europeană și despre stereotipuri. Elevilor le-au fost prezentate filmulețe și materiale informative despre proiect. Elevii de la Topile au fost coordonați de doamnele profesor  de la Ursu Alice, Magne Cătălina și Stavarache Oana și de d-l director Pintilie Daniel.

Liceul Teoretic Miron Costin

 

 

Slider