12.4 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Alocație pentru copii din prima zi de naștere. Proiectul de lege votat de senatori care ar putea să simplifice birocrația

Alocaţie pentru copiii din prima zi de naştere – proiectul de lege a fost votat de senatori. Parlamentarii vor să grăbească acordarea banilor, care încep să fie plătiţi acum abia când bebeluşul are două luni.

Este o veste bună pentru viitorii părinți și asta pentru că procedurile prin care se alocă alocația de stat pentru nou-născuți va fi mai mult mai simplă, iar bebelușii vor primi această indemnizație din prima zi de viață.

Alocație din prima zi de viață

Asta în condițiile în care, spre exemplu, în acest moment, dacă copilul se naște în primele 15 zile ale lunii, în primele 15 zile de viață, până la sfârșitul lunii nu va primi această indemnizație.

În plus, vor fi calculați toți banii pe care părinții trebuie să îi primească chiar din prima zi. În acest moment sunt proceduri birocratice extrem de dificile, iar părinții ajung să primească indemnizația pentru copii după câteva luni.

Tocmai de aceea, astăzi a fost un vot în unanimitate de la Senat. Important este că este nevoie de voință politică astfel încât proiectul să treacă și de Camera Deputaților și să intre în vigoare.

Sursa Observator

Alte articole