11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Alice Narcisa Chiriac, șefa de promoție a Colegiului Tehnic „Unirea”. Discurs la final de liceu

S-a mai scris o pagină în istoria Colegiului Tehnic CF „Unirea” din Pașcani. Cu emoții și regret în același timp, absolvenții claselor a XII-a și-au luat astăzi rămas bun de la colegi și dascăli, în mod virtual, pornind, încrezători în călătoria spre o nouă etapă a vieții. La fel ca în fiecare an, au fost desemnați și cei mai buni elevi ai institutiei de învățământ. Cu media 9.77, șefa de promoție a Colegiului Tehnic „Unirea”, promoția 2020, fost desemnată eleva Alice Narcisa Chiriac. Alice a învățat la Profilul economic, Specializarea Tehnician în activități economice. La final de liceu, ea a transmis un mesaj cadrelor didactice și colegilor săi:

Stimați profesori, dragi absolvenți, iată-ne ajunși la final!
Astăzi, este ziua cea mult așteptată, ziua în care suntem declarați absolvenți “cu acte în regulă”. Pentru mine este o onoare să fac parte din promoția UNIREA CENTENAR. Sunt mândră că am reușit să fac tot ceea ce mi-am propus și că am ajuns astăzi să vă vorbesc în calitate de Șef de Promoție.
Pentru această distincție am muncit din greu în acești 4 ani de liceu, dar am avut și timp pentru a lega prietenii, pentru a petrece clipe minunate alături de colegi.
Le mulțumesc profesorilor pentru că au avut răbdare cu noi, pentru că au avut răspunsuri la nenumăratele noastre întrebări, pentru că indiferent de situație ei au fost mereu acolo pentru noi , ajutându-ne la greu.
Le mulțumesc doamnelor director Orășanu Daniela și Ciopraga Corina, dar și doamnei profesor Costea Iuliana pentru că mi-au oferit ocazia să particip la Olimpiada Națională, obținând un rezulatat foarte bun. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată.
În special, îi mulțumesc doamnei diriginte, Iuliana Gordin, pentru că a fost mereu acolo, alături de mine, să mă asculte și să mă ajute de fiecare dată când am avut nevoie. Este un om minunat și mă bucur că am avut ocazia să o cunosc.
Dragi absolvenți, colegi și prieteni, vă urez succes la bacalaureat și tot binele din lume să vă urmărească!
Să avem rezultate minunate cu toții!” este mesajul transmis de Alice Narcisa Chiriac, sefa de promotie a Colegiului Tehnic „Unirea” din Pascani.

Alte articole