11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Alexandru Creţu a semnat cu FCSB

Alexandru Creţu (29 de ani) a bătut palma cu Gigi Becali şi a semnat un contract pe 3 ani cu FCSB.

Alexandru Creţu a semnat cu FCSB

Fotbalistul a sosit la vicecampioana României liber de contract, după ce şi-a încheiat conturile cu Maribor. Creţu a fost unul dintre jucătorii doriţi insistent de patronul Gigi Becali. El poate evolua atât ca mijlocaş defensiv, cât şi ca fundaş central.

Alexandru Crețu ar urma să încaseze un salariu de 15.000 de euro pe lună la FCSB. El are o primă de 100.000 de euro  la semnătură. Gigi Becali l-a mai dorit pe internaţionalul român şi în trecut, pe când evolua la Poli Iaşi, însă cele două părţi nu s-au înţeles.

Alexandru Creţu este cel de-al doilea transfer făcut de FCSB în această vară, după cel al lui Andrei Cordea (21 de ani). De asemenea, roş-albaştrii le-au mai prelungit contractele lui Valentin Creţu (32 de ani) şi Cătălin Straton (32 de ani).

Oferta lui Gigi Becali pentru Alexandru Crețu

  1. Salariu: 15.000 de euro pe lună
  2. Bonus la semnarea contractului: 100.000
  3. Câștigarea campionatului: 100.000
  4. Calificarea în Champions League: 100.000
  5. Calificarea în Europa League: 50.000
  6. Calificarea în Conference League: 30.000

Sursa digisport.ro

Alte articole