More

    Aleşii locali vor avea pensii speciale, chiar dacă nu este constituţional

    Array

    Senatul a adoptat ieri legea, după ce Camera Deputaţilor a „coafat” prevederile declarate neconstituţionale. Liberalii s-au opus declarativ proiectului susţinut de PSD, dar l-au votat cu „două mâini”. Pensiile foştilor primari vor fi plătite din bugetul local.

    Legea referitoare la pensiile aleşilor locali, care a fost declarată neconstituţională de CCR, a fost reexaminată şi adoptată, ieri, de plenul Senatului cu 101 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şase abţineri, după o dezbatere foarte scurtă. PNL a anunţat că se opune acestui proiect, deşi de principiu este de acord cu creştea veniturilor aleşilor locali, însă consideră că de acest aspect trebuie să se ocupe următoarele guverne.
    „Este clar că primarii lucrează pentru comunităţile pe care le reprezintă şi pentru munca lor încă nu sunt plătiţi la adevarata valoare. Salariul lor e foarte mic în comparaţie cu prestanţa muncii pe care o prestează. Orice guvern care va veni trebuie să aibă prioritate creşterea salariilor primarilor şi aleşilor locali în general. (…) Grupul PNL se opune acordării de pensii speciale oricărei categorii speciale, nu avem nimic cu primarii, însă nu trebuie să existe niciun fel de excepţii”, a spus senatorul liberal Octiavian Motoc în timpul dezbaterilor.

    Senatorul Nicolae Vlad Popa a spus că membrii Comisiei de constituţionalitate au susţinut un raport care este împotriva unei decizii a CCR, care a decis că proiectul de lege este discriminatoriu. La rândul său, preşedintele Comisiei de constituţionalitate, Ovidiu Donţu a declarat că a fost analizată în două rânduri şi că textul supus plenului este constituţional, subliniind că raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi.
    Comisia de constituţionalitate, sesizată pentru a face un raport suplimentar pentru proiectul pensiilor aleşilor locali, a votat ieri cu majoritate de voturi şi cu o abţinere un raport suplimentar prin care susţine raportul anterior. Membrii Comisiei au asumat astfel soluţia Camerei Deputaţilor privind punerea legii în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

    Astfel, potrivit amendamentelor aprobate, legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2017, iar banii vor fi alocaţi de la bugetul local. Pensia de ales local nu se poate cumula cu cea de parlamentar, iar cei care au condamnări cu executare în exercitarea atribuţiilor de ales local- primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu judeţean şi vicepreşedinte- nu vor beneficia de această lege.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI