15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Aleșii locali din Pașcani au primit colindători FOTO

Zeci de copii au poposit miercuri, pe 22 decembrie, la Casa de Cultură a Municipiului Pașcani pentru a-i colinda și a le aduce vestea cea bună aleșilor locali. Primarul Marius Pintilie, împreună cu administratorul public Claudiu Bodoașcă și viceprimarul municipiului Cristian Rățoi au primit cu bucurie vizita cetelor de colindători.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, în holul instituției de cultură, pe lângă bradul împodobit a răsunat glasul micilor colindători care au susținut câte un scurt program de colinde.

Grupuri de copii de la școlile din municipiu, dar și din suburbii, voluntarii de la Clubul Impact Special, de la asociațiile Lumină și Dar și ATOR, precum și alți micuți talentați s-au îmbrăcat popular, au dansat și au colindat bucuroși să primească pachete cu dulciuri de la Moș Crăciun.

Copii cu fețe luminoase, voci care au răsunat înălțătoare și gingașe, acompaniate când și când de acordurile la chitară, au fost momente emoționante, care au adus magia sărbătorilor si la Pașcani.

Bucuria Crăciunului a fost adusă și de cetele de colindători de la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani. Un grup de profesori, alături de directorul școlii Elena Pantiru i-au luat prin surprindere pe aleșii locali și au venit să colinde.

Bătrânul cu barbă alba a venit cu tolba plină de cadouri pentru toți micuții talentați și fost încântat de fiecare moment artistic.

După încheierea evenimentului, Moș Crăciun a împărțit daruri și în piațeta din fața Casei de Cultura.

Precizam ca Mosul cel darnic si bun se va intalni din nou cu micutii joi, pe 23 decembrie, atunci cand va aduce cadouri si celor care vor fi prezenti, incepand cu ora 13.00, pe esplanada municipiului.

 

 

 

Alte articole