More

    Aleşii locali au liber la Adunări Generale şi Consilii de Administraţie

    Array

    Aleşii locali vor putea face parte din nou din consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor. Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de cameră decizională, modificări la Legea 161/2003, eliminând numeroase incompatibilităţi aplicate aleşilor locali.

    A fost eliminată incompatibilitatea dintre calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi cea de reprezentant în AGA la societăţile comerciale din subordine. În cazul consilierilor locali şi judeţeni, a fost eliminată incompatibilitatea dintre calitatea de ales local şi cea de reprezentant în AGA la societăţile comerciale de interes judeţean sau local sau la filialele locale ale societăţilor comerciale de interes naţional.

    „Prin eliminarea situaţiilor de incompatibilitate menţionate, se creează premise pentru generarea unor conflicte de interese şi, evident, presupune eludarea principiilor care guvernează prevenirea conflictului de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, principii instituite imperativ de lege”, se menţionează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate. Conform reprezentanţilor ANI, modificarea legislaţiei va afecta 347 de dosare aflate în procedură de evaluare, precum şi dosare finalizate, aflate pe rolul instanţelor de judecată.
    Printre semnatarii iniţiativei aflate acum la preşedintele Klaus Iohannis spre promulgare s-au aflat şi deputatul PNL Costel Alexe şi senatorul PNL Dumitru Oprea. „Nu cred că, în forma actuală a legii, se poate vorbi de reapariţia conflictelor de interese. Modificarea pe care am susţinut-o este menită să clarifice situaţii întâlnite în practică, când la intrarea în funcţie primarul sau consilierul putea fi membru în conducerea unei societăţi de interes local, dar pe parcursul mandatului se trezea că este incompatibil.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Stradă cu sens unic în fața Liceului Nicolae Iorga

    Strada din fața Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” urmează să fie cu sens unic. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 21 aprilie, de la sediul Primăriei Pașcani. //

    Peste 400 de locuri libere pentru vaccinare la centrul din Pașcani

    Premiera la centrul de vaccinare anti COVID 19 din municipiul Pascani. De la deschiderea acestei locatii, miercuri, 21 aprilie a.c., pe harta interactiva de pe platforma de programare au aparut, pentru prima data, peste 400 de locuri libere pentru cei care vor sa se imunizeze la centrul de pe strada Sportului din oras. Doritorii se pot programa, ca si pana acum, pe plaftorma nationala, prin call-center sau medicul de familie. //

    Probleme cu licența pentru deszăpezire, din cauza unei pretenții ilegale

    Societea locală de salubritate are probleme serioase cu obținerea licenței pentru serviciile de deszăpezire si întreținerea cailor de acces pe timpul iernii, din cauza...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet