0.2 C
Paşcani
miercuri, decembrie 8, 2021

Alegeri Republica Moldova. Rezultate oficiale: PAS, partidul Maiei Sandu, câștigă detașat și are majoritate absolută în Parlament

Peste 3,2 milioane de moldoveni cu drept de vot au fost așteptați duminică la urne pentru a-și desemna reprezentanții în viitorul parlament de la Chișinău. Din nou, lupta în alegeri s-a dat între pro-europeni și pro-ruși. La capătul unei campanii tensionate, în care lupta anticorupție, sărăcia și amenințările cu dezintegrarea statului au fost leitmotivele dezbaterilor, alegătorii de peste Prut au ales direcția în care va merge Republica Moldova.

UPDATE ORA 5:30 Forța proeuropeană din Parlamentul de la Chișinău, PAS, are majoritate absolută, cu 52,37 la sută din sufragii, după ce au fost procesate peste 99 la sută din procesele-verbale transmise de secțiile de vot. Opoziția din BECS are 27,48 la sută din voturi, în timp Partidul Șor a scăzut la 5,80.

La acest scor, PAS ar obține 63 de mandate din cele 101 ale Parlamentului.

În diaspora, succesul partidului Maiei Sandu este covârșitor: 85,9  la sută. Au fost procesate datele din 88 la sută din secțiile de vot. Pe următorul loc se clasează Partidul lui Renato Usatîi, la egalitate cu PP DA (Partidul Platforma Demnitate și Adevăr), și apoi Blocul Socialiștilor și Comuniștilor (BECS), toate având sub 3 procente.

UPDATE ora 3:00 Partidul Acțiune și Solidaritate al președintei Maia Sanda va avea majoritate absolută în viitorul Parlament. După procesarea proceselor verbale din peste 98 la sută din secțiile de vot din țară, PAS are 51,31 la sută din voturi.

BECS – blocul comuniștilor și socialiștilor – are 28,23 la sută, iar Partidul Șor – 5,95 la sută.

Sunt singurele trei forțe politice care vor intra în Parlament.

Trebuie așteptată însă și încheierea numărării voturilor din diaspora, care ar putea să mai adauge câteva procente partidului din care provine Maia Sandu. Dacă se ține cont și de redistribuirea voturilor, miza pentru PAS va fi obținerea a 71 de mandate din cele 101 ale Parlamentului de la Chișinău. Este majoritatea de la care se pot face schimbări în Constituție.

UPDATE ora 1:44. După procesarea a peste 96 la sută din voturile din Republica Moldova, PAS a depășit 49 de procente, în timp ce BECS a scăzut sub 30 de procente (29,9 la sută), iar Partidul Șor are 6,29 la sută din sufragii.

Prezența la vot

La alegerile legislative anticipate au votat peste 1.476.000 de alegători, dintre care peste 210.000 au fost în disapora. Înseamnă o rată de participare la vot de 48,39 la sută, ceva mai mică decât la scrutinul precedent, din 2019, când a fost de 50,57 la sută.

În țară, majoritatea celor care au votat au fost femei (54 la sută), în timp ce în diaspora au predominat bărbații.

Ca vârstă, cei mai mulți votanți din țară au făcut parte din categoria de vârstă 56 – 70 de ani (33,16 la sută), urmând apoi segmentul 41-55 de ani (24,7 la sută). Tinerii au venit la vot în proporție mai mică: cei între 18-25 au reprezentat 7,36 la sută din totalul votanților, iar între 26-40 de ani au fost 23,7 la sută.

Cum s-a votat la Chișinău

Capitala a votat masiv pentru partidul președintei Maia Sandu. După numărarea voturilor din toate cele 304 secții de vot, aici PAS a obținut 56,77 la sută din voturi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 28,40 la sută din voturi, iar Partidul Șor mult sub media pe țară – 3,63 la sută.

Cum a votat diaspora

În diaspora s-au procesat voturile din aproape jumătate dintre secțiile de vot.

PAS a fost votat în diaspora într-o majoritate covârșitoare – 81,18 la sută.

Comuniștii și socialiștii au 5,16 la sută din voturi, un scor ce nu le-ar permite intrarea în Parlament, fiind vorba despre un bloc electoral.

Nici al treilea partid în preferințele diasporei, Blocul lui Renato Usatîi, n-ar intra în Parlament: are doar 3,77 la sută din sufragii.

Partidul lui Ilan Șor, clasat pe locul al treilea la votul din țară, în diaspora a obținut sub 1 la sută.

Majoritate absolută pentru PAS în Parlament

UPDATE 0:10. Peste 90 la sută din voturi au fost numărate în Republica Moldova.

PAS – 46,95 la sută

BECS – 31,36 la sută

Șor – 6,69 la sută

La un asemenea scor, cu redistribuire, partidul Maiei Sandu va avea majoritatea absolută în Parlament, având peste 52 de locuri.

UPDATE 23.40 Numărarea voturilor din 30 de secții din cele 150 din diaspora (20 la sută) arată că partidul PAS este preferat de departe de moldovenii plecați peste hotare, în timp ce Șor abia trece de 1 la sută din voturi:

PAS – 63,68 la sută

BECS – 17,84 la sută

Blocul lui Renato Usatîi – 7,09 la sută

Șor – 1,18 la sută

UPDATE 23:13 Deja au fost procesate peste trei sferturi din voturile exprimate în Republica Moldova. În Parlament vor intra doar trei partide, iar majoritatea ar urma să aparțină partidului proeuropean din care provine Maia Sandu, PAS:

PAS – 46,94 la sută

BECS – 31,12 la sută

Șor – 6,95 la sută

Continuarea pe Digi 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Guvernul pregătește relaxări de sărbători. Ciucă: Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, oamenii să circule

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că în această după-amiază va avea loc o ședință a Comitetului...

Cele mai frumoase coșuri de Crăciun, la cel mai accesibil preț (P)

Sărbătorile bat la ușă, ne facem lista și o verificăm de două ori pentru că se pare...

Spațiu de joacă creativ și educativ, la Școala Gimnazială Muncelu de Sus

C.P. „Școala Gimnazială Muncelu de Sus prin proiectul “Și noi vrem spațiu de joacă creativ și educativ!“,...

Monica Berescu, deputat USR: Coaliția hoției PNL – PSD – UDMR refuză profesionalizarea conducerii ANCOM

C.P. România și-a asumat adoptarea directivei europene privind Codul Comunicațiilor drept unul dintre cele 20 de obiective...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI