17.7 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Alegeri parlamentare 2016: PNL, ALDE, UDMR, PSD -Ordinea de pe buletinul de vot

Candidaţii liberali se vor afla pe prima poziţie pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, conform ordinii stabilite, luni, prin tragere la sorţi de către Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM).

Formaţiunile parlamentare ocupă primele poziţii pe buletinul de vot, începând cu Partidul Naţional Liberal (PNL), apoi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) pe poziţia a treia şi Partidul Social Democrat (PSD) pe poziţia a patra, conform procesului verbal încheiat cu ocazia tragerii la sorţi a ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot pentru Circumscripţia electorală nr. 42 a Municipiului Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit documentului publicat pe site-ul Prefecturii Bucureşti, s-a procedat la tragerea la sorţi a ordinii pentru înscrierea pe buletinele de vot a listelor depuse de către partidele politice parlamentare, alianţele politice sau electorale ce cuprind cel puţin un partid politic parlamentar şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului.

Partidele neparlamentare și alianțele politice

Următoarele pe buletinul de vot sunt partidele politice neparlamentare şi alianţele politice ori electorale dintre acestea, în ordinea stabilită prin tragere la sorţi: Partidul Ecologist Român (PER), Partidul România Mare (PRM), Partidul Socialist Român (PSR), Uniunea Salvaţi România (USR), Alianţa Noastră România (ANR), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Partidul România Unită (PRU).
Continuarea pe dcnews

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow