More

    Alarmă falsă de incendiu la Soci. La fața locului s-au deplasat două mașini de Pompieri

    Array

    Carnea pusă la afumat le-a dat bătăi de cap unor locuitori din Soci. Grăsimea scursă şi coşul încălzit le-au umplut podul casei cu fum, iar oamenii au crezut că vor rămâne fără agoniseala de o viaţă. Vecinii au solicitat de urgenţă ajutor la numărul unic 112.

    Panică într-o localitate de lângă Paşcani. O famile din Soci, comuna Miroslovești s-a trezit în această dimineaţă cu un fum gros care le ieşea din podul casei. Speriaţi că a luat foc locuinţa, oamenii au alertat vecinii şi au cerut ajutorul Pompierilor. În jurul orei 11.00 la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Secţia Paşcani.

    Echipajele de Pompieri au constatat că nu era nici un foc, ci doar fum ieşit de la un horm. Se pare că familia a pus în podul casei carne la afumat, iar grăsimea căzută pe coşul încălzit a umplut încăperea cu fum gros şi miros specific de ars.

    Reamintim că în urmă cu o săptămână în aceeaşi localitate a avut loc un incendiu la o anexă gospodărească. Doi bătrâni au aprins focul în coteţul găinilor pentru a scapa de pureci, însă flacăra s-a extins la acoperiş şi risca să cuprindă toată gospodăria.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI