Ajutor pentru familia Cozma din comuna Lespezi, acolo unde s-au nascut cvadrupletii in luna august 2017. Parintele Dan Damaschin din Iasi, impreuna cu voluntarii din Asociatia Glasul Vietii au trecut pragul familiei in cursul zilei de joi, 31 ianuarie, cu importante donatii. Le-au dus o masina de lemne, scutece, lapte praf, alimente, articole de igiena si multe altele, necesare copilasilor.
In familie sunt zece copii, 8 fratiori si 2 verisori, pe care ii cresc tot cei doi parinti. Venirea pe lume a patru copii deodata a fost o mare provocare pentru ei, insa cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, a parintelui si a administratiei locale, au facut fata.
In primavara, daca vor gasi sprijin financiar, vor continua lucrarile pentru amenajarea unei locuinte incepute in toamna.
Mentionam ca parintele Dan Damaschin organizeaza tot felul de actiuni caritabile, pentru persoanele care au nevoie de ajutor si in special, pentru copii. Cei care vor sa il ajute in misiunea lui, il pot gasi la biserica maternitatii Cuza Voda din Iasi sau pot lua legatura cu el prin intermediul paginii de Facebook cu acelasi nume sau pe site-ul Asociatia Glasul Vietii.