6.7 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021
Array

Ajutor încălzire locuință 2017. Românii cu venituri mici pot depune cererile până în octombrie

Persoanele singure și familiile care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea în sezonul rece pot să ceară de la stat un ajutor de încălzire, sub forma unei sume de bani care să-i ajute să acopere o parte din aceste cheltuieli. Potrivit legislației în vigoare, cererile pentru acordarea acestor bani se pot depune, în principiu, până în luna octombrie, dacă solicitantul vrea să obțină ajutorul din noiembrie și până în martie 2018.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

“Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de prezenta ordonanță de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii”, conform actului normativ.

Continuarea pe Avocat.net

DE LA ACELAȘI AUTOR

Surpriză! Când apare noul film din seria “Singur acasă” și cine joacă în el. Trailerul a fost lansat deja

Un nou film din seria “Singur acasă” va fi lansat pe 12 noiembrie 2021. Acesta se va...

Amenzi mari pentru șoferii care parchează pe trotuar. Proiect legislativ adoptat Senat

Șoferii din România care nu sunt atenți în momentul în care își parchează mașinile pe spațiile pietonale...

Creșă mică în spatele RAGCL. Legislativul local, convocat din nou

Legislativul pășcănean este convocat în ședință de îndată pentru a hotărî amplasamentul noii creșe din municipiu. Ședința...

România va avea o „bursă a lemnului” în 2022

Asociaţia Forestierilor din România – ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un memorandum de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI