27.6 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Aglomeraţie la Spitalul din Paşcani, de sărbători

- Advertisement -

Aglomeraţie la Spitalul Municipal de Urgenţă din Paşcani. Atât în ajunul anului nou cât şi pe 1 ianuarie numărul solicitărilor s-a dublat faţă de o zi normală, ajungând la peste 70 de prezentări în 24 de ore.

Şi în acest an oamenii s-au distrat, au băut peste măsură şi au ajuns la spital. Conform medicilor de la CPU în zilele de 31 decembrie – 1 ianuarie au ajuns la spital peste 70 cetăţenii cu diferite probleme. Cele mai multe prezentări, aproximativ 40 au fost determinate de consumul excesiv de alcool.

Aglomeraţie a fost şi la Serviciul de Ambulanţă din Paşcani. Faţă de o zi normală numărul solicitărilor s-a dublat, iar cele mai multe apeluri au venit din partea persoanelor bătute sau căzute de la acelaşi nivel, în stare de ebrietate.

Conform medicilor, o cauza a numărului mare de prezentări de la CPU a constituit-o şi faptul că până pe 3 ianuarie cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului Integrat şi-au întrerupt activitatea. Nici medicii de familie nu au lucrat în această perioadă.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow