Controale la agentii economici la sfarsitul saptamanii. Politistii au gasit pe rafturi produse expirate sau care nu aveau preturi, pentru a induce in eroare cumparatorii.
În noaptea de 01/02.03.2014, între orele 20:00 – 02:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Paşcani şi Biroului Rutier Paşcani, au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, în special a faptelor cu violenţă, asigurarea climatului de siguranţă civică.
A fost sancţionată contravenţional conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1000 lei, Z. Mariana, de 38 de ani, din comuna Moţca, jud.Iaşi, care a comercializat produse fără documente de provenienţă şi cu termen de valabilitate expirat.
A fost sancţionată contravenţional, conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 500 lei, D. Ana, de 22 de ani, din com. Valea Seacă, jud. Iaşi, care a omis să afişeze preţurile la băuturile alcoolice care erau expuse la v â nzare.
Forţe participante – 13
Auto folosite – 6
Unităţi controlate – 22
Persoane legitimate – 42
Autovehicule controlate – 45
Contravenţii constatate – 18
Valoare sancţiuni – 4120 lei
Valoarea bunurilor confiscate – 70 lei
IPJ IASI