16.6 C
Paşcani
sâmbătă, septembrie 18, 2021
Array

Agenti ai Politiei Pascani trimisi in judecata dupa ce au facut sex cu o minora de 14 ani

Scene de rămâi cu gura căscată s-au petrecut într-un sediu de poliţie din judeţul Iaşi. Doi poliţişti au fost trimişi ieri în judecată de DIICOT după ce au făcut sex cu o fată de 14 ani. Una dintre fapte s-a petrecut în incinta postului de poliţie din Tătăruşi, acolo unde ajutorul de şef de post a determinat o minoră dată dispărută de părinţi să se culce cu el. Înainte de a întreţine relaţii sexuale, poliţistul Ciprian Moneagă a băut cot la cot cu proxenetul fetei. Un coleg de-al agentului, Daniel Avârvarei, a făcut şi el sex cu aceeaşi minoră, într-o maşină, de faţă cu un alt proxenet. Pe lângă agenţi, procurorii i-au mai trimis în judecată şi pe traficanţii de persoane.
Un sediu de poliţie din judeţul Iaşi a fost transformat în bordel de către oamenii legii. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi au trimis ieri în judecată doi poliţişti acuzaţi că au întreţinut raporturi sexuale cu o minoră de 14 ani. Una dintre partidele de sex a avut loc chiar în sediul de poliţie, protagonist fiind ajutorul de şef de post din comuna Tătăruşi, Nicu Ciprian Moneagă (36 de ani). Un alt agent de poliţie, Daniel Marian Avârvarei, de 27 de ani, a fost şi el pus sub acuzare după ce s-a culcat cu aceeaşi tânără, însă într-o maşină, de faţă de proxenetul fetei. Alături de agenţi, au mai fost trimişi în judecată pentru trafic de minori şi proxeneţii acesteia.
Poliţist şi traficant la băut în sediul Poliţiei
Potrivit rechizitoriului, reţeaua de trafic de persoane ar fi fost pusă pe picioare în 2012 de către Constantin Radu Crăciun, care ar fi fost ajutat în activitatea sa de mai mulţi prieteni. Aceştia fie găseau clienţii, fie le cazau pe minore pentru a presta raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi. În actul de acuzare sunt prezentate şi cazurile celor doi poliţişti care au apelat la serviciile traficanţilor. Primul dintre ei a fost agentul Ciprian Moneagă. Anchetatorii au plasat fapta sa în luna octombrie a anului trecut, atunci când Gheorghe Paşcu, unul dintre membrii reţelei, a luat-o pe Cătălina A. şi a dus-o pe timp de seară în sediu Poliţiei din Tătăruşi. Anchetatorii menţionează că traficantul de persoane avea asupra sa şi mai multe sticle de bere, pe care le-a băut împreună cu poliţistul. După ce a discutat cu Moneagă despre o amendă pe care ar fi trebuit să o plătească, Paşcu i-a dat de înţeles fetei că va trebui să întreţină raporturi sexuale cu poliţistul. Pentru a permite acest lucru, la un moment dat, traficantul a părăsit sediul Poliţiei. „După plecarea inculpatului Paşcu Gheorghe, învinuitul Moneagă Ciprian Nicu i-a cerut părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale cu el, spunându-i că îi dă 20 de lei. Partea vătămată i-a răspuns că nu are nevoie de banii lui, dar învinuitul i-a băgat în buzunar mai mult forţat două bancnote a câte 10 lei“, se arată în rechizitoriu. Anchetatorii spun că fata i-a relatat poliţistului că nu are decât 14 ani, însă acesta i-ar fi replicat că, dacă nu se va culca cu el, îi va spune lui Gheorghe Paşcu să o abandoneze pe un câmp din comună. „A început să o dezbrace de bluză şi a rămas în blugi şi sutien, şi văzând că nu poate scăpa, partea vătămată i-a spus că nu întreţine raporturi sexuale decât cu prezervativ, sperând că poliţistul nu are. Învinuitul avea însă prezervative în biroul său, iar partea vătămată a fost nevoită să întreţină raporturi sexuale cu el, chiar în incinta postului de poliţie“, se mai arată în documentul citat. Tot în rechizitoriu se arată că Moneagă se afla în momentul respectiv în timpul serviciului şi că era îmbrăcat în uniformă şi cu arma din dotare asupra sa. Pentru ca trecătorii să nu vadă ce se întâmplă în sediul de poliţie, ajutorul de şef de post a pus o pătură în geam şi ar fi încuiat uşa. După ce a întreţinut raporturi sexuale cu fata, poliţistul ar fi continuat să bea împreună cu traficantul de persoane. Acesta din urmă a luat-o ulterior pe minoră şi transportat-o la domiciliul unui alt membru al reţelei.

Continuare pe Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cele mai bizare teorii despre univers: De la Marele Poc la universul holografic. Ar putea fi tot ce știm despre gravitație greșit?

De ce este universul așa cum îl vedem? Oamenii de știință au explorat de-a lungul anilor numeroase...

Cum arăta de fapt Iisus? Cercetătorii au realizat o reconstituire

Iisus este înfățișat în icoane și picturi celebre ca un bărbat cu ten foarte deschis la culoare...

Vaccinarea antigripală începe mai devreme. Cum facem diferența între gripă și Covid-19

Vaccinarea antigripală va începe mai devreme în acest an, anunță autoritățile. Ministerul Sănătății a comandat două milioane de...

Cum își petrec timpul cei patru astronauți amatori aflați în capsula Space X. „Este cu adevărat incredibil”

Cei patru astronauţi amatori aflaţi în spaţiu, în capsula Space X, se distrează de minune. S-au filmat...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI