5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Afacerile cu certificate verzi false și teste COVID nereale înfloresc. Care sunt tarifele de pe piața neagră

Oameni fără scrupule profită de orice situație pentru a câștiga bani. În sezonul vacanțelor pe internet au apărut oferte, pentru certificate de vaccinare, ori teste PCR negative falsificate pentru cei care vor să evite carantina.

Un test fals se vinde cu până la 50 de euro, iar un pașaport verde, cu 100 de euro. Pe lângă vânzători, pot fi pedepsiți și cumpărătorii, atrag atenția polițiștii.

„Ajut cu testele PCR, dar şi cu evitarea carantinei” Aşa suna unul dintre mesajele care circulă pe grupurile de călătorii. Cel care l-a scris a transmis că poate oferi detalii doar în privat sau pe whatsapp,potrivit unui anunț de pe forumurile de călătorii din Grecia.

Sub pretextul că vrem să călătorim în Grecia, l-am contactat şi noi pe individul care îşi face reclamă pe reţelele sociale că poate obţine certificate de vaccinare fără ca titularul să se vaccineze.

Reporter: Ce o să scrie pe el, practic, cu ce vaccin?

Ofertant: „Doza 1, doza 2 Pfizer”.

Reporter: Dacă poliţia mă prinde, mă verifica, se întâmplă ceva cu mine, primesc amendă?

Ofertant: „Fiecare vaccin are nişte serii, şi seriile alea sunt cele administrate altor persoane. Verifică seria aia de vaccin şi seria aia o să apară că a fost administrata.”

Reporter: Şi cam cât m-ar costa dacă vreau două certificate de vaccinare?

Ofertant: „Normal certificatul de vaccinare… vreau 100 de lire pe el, 100 de euro de persoană.”

Doar că administrarea vaccinului şi eliberarea certificatelor verzi de vaccinare sunt gratuite în orice stat european, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate cere bani pentru ele.

Individul ne-a asigurat că poate falsifica aceste documente în timp record.

Reporter: Cât de repede aţi putea să îmi oferiţi aceste certificate?

Ofertant: „Două persoane, 40-50 de minute. Îmi daţi datele, vi le fac, după ce vă trimit dovada că sunt făcute pe numele dumneavoastră, plata se face într-un cont bancar, după care îmi faceţi un transfer tot într-un cont bancar. De obicei fac foarte multe pentru Anglia pentru că e în o ţară roşie şi fiind foarte mulţi români acolo, majoritatea călătoresc în perioada asta.”

Pentru un test PCR falsificat cu rezultat negativ, individul ne-a cerut 50 de euro. Nu s-a speriat nici când ne-am declinat identitatea.

Reporter: Aţi negociat cu un reporter PROTV şi este ilegală activitatea dvs. Ce aveţi de spus? Faceţi asta de mult?

Ofertant: „Nu am avut probleme cu nicio persoană până acum, asta pot să vă spun, dacă vă interesează îmi spuneţi şi mergem mai departe, dacă nu, puteţi merge la un centru de vaccinare să vă vaccinaţi sau la o clinică să vă faceţi testul PCR…”

Reporter: Noi nu de-asta v-am sunat, noi am aflat de activitatea dvs, am înregistrat apelul anterior şi este ilegal acest lucru, ce aveţi de spus? (închide telefonul).

Cazul a intrat în atenţia polițiștilor, care au început cercetările.

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR: „Persoanele care emit astfel de teste sau certificate false sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar cei care cu bună ştiinţă folosesc astfel de certificate sau teste riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă pentru infracţiunea de uz de fals.”

Cazul nu este unul izolat. De la începutul pandemiei, mai multe persoane, inclusiv angajaţi ai unor companii de turism, au fost prinşi că falsificau teste Covid.

Sursa Observator

Alte articole