12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Adolescentă de 17 ani lovită de tren la Târgu Frumos

O adolescentă de 17 ani a fost rănita grav într-un accident feroviar, joi, 16 decembrie, în gara din orașul Târgu Frumos. Întâmplarea a avut loc în jurul orei 12:00, când tânăra ar fi coborât dintr-un tren și ar fi fost agățată de o altă garnitură.

La fața locului au fost trimise echipaje medicale, iar victima, rănită grav la cap, a fost transportată cu elicopterul SMURD către Spitalul Sfânta Maria din Iași.

Deocamdată nu se cunosc detalii despre cum a fost posibil acest accident, iar polițiștii au început cercetările.

Astăzi, în jurul orei 12.00, am fost sesizați despre un accident feroviar, produs în Gara Târgu Frumos. Din cercetări, a rezultat faptul că o tânără ar fi fost accidentată de un tren. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate” informeaza Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

De precizat este faptul că tot aproape de Târgu Frumos, în localitatea Prigoreni, miercuri seara, 15 decembrie, a avut loc un accident rutier cu două victime. Două persoane au fost rănite, dar după evaluarea medicală de la fața locului, au refuzat transportul la spital.

 

 

 

 

 

Alte articole