25.8 C
Paşcani
sâmbătă, august 13, 2022
Array

Adolescent tâlhărit în zona Gării din Pașcani. Hoții au fost prinși și unul arestat! Oamenii legii vin cu sfaturi de prevenire

Adolescent tâlhărit în zona Gării din Pașcani. Hoții au fost prinși și unul arestat! Oamenii legii vin cu sfaturi de prevenire

Tot mai multe furturi și tâlhării au avut loc în ultimele zile. Victime sunt elevi dar și bătrâni. Totul se întâmplă din cauza neatenție dar și a expunerii bunurilor. Un caz recent s-a petrecut în zona Vale din Pașcani, când un adolescent a fost lăsat fără telefon și bani de către o gască de băieți, minori, ce au fost imediat prinși de către oamenii legii, care desfășoară în această perioadă acțiune de prevenire în școli.

Un băiat în vârstă de 16 ani din Pașcani a fost tâlhărit de către o gașcă de trei indivizi, pe strada Gării din Pașcani. Victima a fost lovită și a fost lăsată fără smartphone și 60 de lei, bani ce îi avea în buzunar. Oamenii legii au fost imediat anunțați, iar tâlharii au fost identificați, fiind recuperrat prejudiciul. Este vorba despre minori cu vârste de 13, 14 și 17 ani, de etnie rromă. Cel mai mare dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore și a fost prezentat în faţa procurorului de caz, ce va dispune măsuri către instanţa de judecată. Nefericitul incident a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 11 februarie, în jurul orei 20.30.

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz dar desfășoară și activități în mediul școlar ce vizează prevenirea furturilor favorizate de neatenție, în special a furturilor din genți și buzunare. Campania poartă numele de „Nu ești tu când ești neatent. Ești doar ținta hoților!”

Analiza furturilor din genți și buzunare reclamate în anul 2016, realizată la nivelul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a stat la baza acestui demers preventiv. Astfel:
– LOCURILE preferate de hoţii care fură din buzunare sunt cele aglomerate, pe stradă, la trecerile pentru pietoni, în timp ce victimele aşteaptă la semafor sau fac diverse cumpărături la tonetele stradale sau cele din pieţe. Autorii acestui gen de fapte acţionează şi în mijloacele de transport în comun, pe traseul urmat în special de studenți/elevi.
– Cele mai frecvente MODURI DE OPERARE au fost sustragerea din buzunarul exterior al hainei victimei şi sustragerea din poşetă/ geantă/ rucsac a bunurilor.
– BUNURILE vizate au fost cu precădere portofelele și telefoanele mobile.

Neatenţia/ neglijenţa victimei, precum și aglomerația constituie unele din CAUZELE FAVORIZATOARE producerii acestui gen de fapte. Polițiștii de proximitate din Pașcani aduc din nou câteva sfaturi pentru a ne feri de hoți.

Ieri, 13 februarie, de exemplu, polițiștii au prins mai mulți tâlhari și i-au băgat după gratii. Aceștia ar fi sustras din rucsacul unei tinere, domiciliată în Grecia, portofelul cu acte şi bani, cauzându-i un prejuduciu de 400 lei. Tot după gratii a ajuns și un bărbat ce se sustrăgea urmăririi penale, fiind găsit de oamenii legii ascuns în lada unei canapele din locuinţa sa. El a furat dintr-o mașină mai multe bunuri cu valaore totală de aproximativ 2.000 de lei.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow
Articolul precedentIncendiu la o casă din Heci, Lespezi
Articolul următorAnunt de pierdere