6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Adevărata prioritate! Am demarat procedurile pentru plafonarea pentru un an a prețurilor la energie și gaze

În timp ce românii primesc de la distribuitorii de energie și gaze oferte absolut halucinante cu scumpiri de 300%, PNL și USR-PLUS se mulțumesc doar să constate explozia prețurilor la facturi și sărăcirea galopantă a tuturor cetățenilor României. Lupta lor sinistră pentru putere exclude orice măsură și orice minimă atenție la problemele reale ale românilor. După săptămâni întregi de demersuri în care am solicitat ca legea consumatorului vulnerabil să reprezinte cu adevărat nevoile și interesele întregii populații și am adus amendamentele necesare, alături de colegii mei social-democrați, consider că, după adoptarea acestei legi, plafonarea este următoarea soluția necesară și eficientă pentru a proteja românii. Singura care îi mai poate apăra de apocalipsa energetică.
Agățat de putere și preocupat doar de negocierile politice, premierul Cîțu a respins cu cinism această măsură. Mai mult, a refuzat și continuă să refuze să folosească pârghiile legale existente, care îi permit Guvernului să adopte imediat o asemenea decizie.

Împreună cu toți colegii mei parlamentari social-democrați, inițiem proiectul de lege privind plafonarea prețurilor la energie și gaze. În Parlament, există premisele necesare pentru a construi o majoritate care să susțină adoptarea rapidă a unei asemenea legi.
De asemenea, în Comisia parlamentară de anchetă a abuzurilor cu privire la creşterea preţurilor la energie şi gaze, constituită la cererea noastră expresă, vom chema companiile de utilități să răspundă! Și, tot în această Comisie, îi vom chema pe cei care conduc toate instituțiile publice abilitate- Ministerul Energiei, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Consiliul Concurenței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Toți sunt datori să aplice cele mai dure măsuri pentru a descuraja comportamentul de speculă al companiilor de stat sau private din piața energetică!
Românii trebuie să fie apărați și reprezentați la modul real. Aceasta este și trebuie să fie adevărata prioritate națională și preocuparea majoră a oricărui parlamentar și partid politic responsabili și competenți.
Alături de colegii mei social-democrați, rămân, ca și până acum, la fel de implicat și determinat să reprezint românii, sacrificați, abandonați și călcați în picioare de circul și bătaia pentru putere a celor pentru care doar interesul personal și de grup contează.

Deputat de Iași,
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților,
Vasile Toma

Alte articole