12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Activități de predare/învățare/ formare din cadrul mobilității în Franța a elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială Gîștești – FOTO

C.P. În perioada 7.10.2018-13.10.2018, patru elevi însoțiți de doi profesori de la Școala Gimnazială Gîștești au participat la a doua mobilitate cu elevi – activități de predare/învățare/ formare (a treia întâlnire) din cadrul proiectului de parteneriat strategic ”Do you speak culture? – Appreciate diversity to integrate culturally diverse students” (Programul Erasmus +) în FRANȚA. Gazdă a fost Collège La Rochefoucauld. La Ferté-sous-Jouarre, FRANȚA.

În perioada 16.10.2017 – 18.10.2017 a avut loc prima întâlnire internațională (reuniunea pregătitoare) în România, la Școala Gimnazială Gîștești, la care au participat profesori din țările partenere în proiect și membrii echipei de proiect de la Școala Gimnazială Gîștești, iar în perioada 18.03.2018-23.03.2018 a avut loc prima prima mobilitate cu elevi – activități de predare/învățare/ formare (a doua întâlnire) din cadrul proiectului în Canicattini Bagni, Sicilia, Italia.

Proiectul se derulează în perioada 1.09.2017-31.08.2019, iar Școala Gimnazială Gîștești are ca parteneri Osnovna Sola Gustava Siliha Velenje, Velenje, SLOVENIA (coordonator), Istituto Comprensivo Statale Giovanni Verga, Canicattini Bagni, Sicilia, ITALIA, Wolstanton High School, Newcastle-under-Lyme, UK, Collège La Rochefoucauld. La Ferté-sous-Jouarre, FRANȚA.

Proiectul are ca scop explorarea principiilor care stau la baza egalității de șanse și incluziunii, încercând să ofere sfaturi concrete și exemple de bune practici despre colaborarea în vederea unei educații incluzive, care să îi familiarizeze pe elevi și profesori cu diferite stiluri de învățare și predare.

Activitățile din Franța au fost organizate sub deviza ”Sports as means of integration” și au folosit sportul ca modalitate de comunicare între elevi de diverse naționalități. În an centenar, elevii de la Școala Gimnazială Gîștești au fost cu adevărat ambasadorii țării lor, prezentând sportul național românesc, oina, și stârnind interesul și admirația tuturor pentru acest sport. De la bun început toți elevii celor cinci școli partenere au fost împărțiți, indiferent de țara de origine, în 6 echipe de 8 membri, au primit fiecare câte un tricou având o culoare specifică: albastru, roșu, verde, galben, negru, alb și au participat la activități sportive care au fost organizate sub forma unei olimpiade, la final echipele câștigătoare primind medalii și premii. Pe toată perioada mobilității elevii au învățat și au jucat sporturi specifice Franței: pelota bască, petanque, soule, boxul francez, ”remorcher” de război, dansuri. În timpul acestor activități, elevii au trebuit să comunice, să coopereze, deoarece pe lângă performanța sportivă și exemplu de fair play fiecare echipă a primit un punctaj pentru reale eforturi de comunicare. Activitățile au inclus și vizite la Paris, la Muzeul Național al Istoriei Imigrației, Muzeul de pe cheiul Branly sau Muzeul Primelor Arte, precum și la Fontainebleau. Aici elevii au avut ocazia să descopere istoria sportului ”jeu de paume”, un strămoș al tenisului de azi. La finalul activității a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor care au primit medalii și diplome. Din echipele care au câștigat aurul și argintul au făcut parte și băieții din delagația României.

Alte articole