6.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Activitati de Centenar, la Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pascani

Comunicat: Sărbătorirea Centenarului Unirii la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” a fost precedată de expoziţia „Arc peste timp”(coord.profesorii Catedrei de Istorie), dar şi de alte activităţi ce completează intenţiile şcolii noastre de a promova trecutul istoric, tradiţiile şi obiceiurile ce definesc identitatea naţională, năzuinţa de a oferi un viitor armonios generaţiilor viitoare:Grai şi suflet românesc (coord. prof. Mihaela Ţiculeanu-Ciurlică), Uniţi în cuget şi-n simţiri(coord. prof. Ema Mărgineanu).

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.

Activităţile dedicate sărbătoririi celor o sută de ani de la Marea Unire au avut drept obiectiv conştientizarea de către elevi a importanței zilei de 28 noiembrie, ziua Unirii Bucovinei cu România – pas către întregirea granițelor României Mari.

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.

Discuțiile au inclus rolul marcant al personalităților vremii, dar și importanța unei atitudini de implicare și spirit civic din partea populației, arătând că pasivitatea și indiferența față de viața statului nu poate fi benefică, nici constructivă.

Activitatea de miercuri, 28 noiembrie 2018, România Mare în prag de Centenar, a continuat seria manifestărilor din acest an dedicate Centenarului Marii Uniri și finalului Primului Război Mondial. A fost zi de sărbătoare, căci s-au împlinit o sută de ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.
Momentul, emoționant, a încercat să surprindă multiplele ipostaze ale acestor manifestări: imaginea milioanelor de anonimi care au participat la război, personalitățile care au făcut Marea Unire posibilă sau au imortalizat-o pentru eternitate, România actuală și România viitoare, așa cum ne-o imaginăm și ne-o dorim. Așa cum o putem conserva, nu doar în filele istoriei, ci și prin intermediul artelor(literatură, muzică). Programul artistic pregătit de doamna bibliotecar Maria Iacob a trezit în sufletul participanților un fior prelung, ce îndeamnă la meditație, dar inspiră și dragostea de neam și de patrie, la responsabilizarea tinerei generații.
Activitatea, deschisă de prezentarea doamnei Simona Ionescu, de la Muzeul din Ruginoasa, a reprezentat o ocazie de readuce în lumină rolul lui Samuilă Mârza și Ion I. C. Brătianu în construirea României Mari, dar și în conservarea memoriei istorice (Țăpoi Magdalena si Isticioaia Bianca), de a marca contribuția celor din zonă la Marele Război prin rememorarea paginilor din jurnalul lui Gheorghe Anton (Leagăn Denisa), dar și de a contura modul în care noi, cei de azi, ne raportăm la evenimente și construim România viitoare (proiectul Consiliului Elevilor).


Putem spune că, prin această perspectivă multiplă asupra trecutului, demersurile noastre și-au atins scopurile cele mai profunde: consolidarea identității prin rememorarea colectivă a trecutului, construirea unei memorii colective care să acționeze cu forță în anii ce vor urma și care să asigure coeziunea comunității.Ne-am bucurat sa vedem copii frumoși, generoși,alături de dascăli dedicați, care prețuiesc cu adevărat trecutul, și iubesc din tot sufletul România. Coordonatorii activității au fost profesorii Catedrei de Istorie, prof. Adela Jitaru, prof. Hariclea Mercaș,alături de doamna bibliotecar Maria Iacob și consilier educativ, prof. Cristina Liuță.

 

Alte articole