More

    Acţiune în târgul de la Hîrlău. Șofer râmas fără permis auto și o femeie amendată pentru că făcea scandal și consuma alcool în spațiul public

    Array

    Au fost verificați 5 agenţi economici, fiind legitimate 30 de persoane. Au fost aplicate 11 sancţiuni, iar valoarea sancțiunilor aplicate de 1.500 lei. A fost reținut un permis de conducere. Acesta este bilanțul unei acțiuni a oamenilor legii din Hîrlău.

    În ziua de 24 mai, între orele 08.00 – 12.00, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău au acţionat pe raza oraşului pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică şi combaterea încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice, în contextul zilei săptămânale de târg.

    De exemplu, o femeie care consuma alcool a fost amendata. „A fost depistată în piaţa agroalimentară din oraşul Hîrlău. Femeie în vârstă de 43 ani, din aceeaşi localitate, consuma băuturi alcoolice. Faţă de aceasta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 100 lei conform Legii nr. 61/1991.” conform purtătorului de cuvânt al IPJ Iasși, Anca Vîjâiac.

    Un alt caz a fost a unui tânăr șofer care a provocat un accident rutier. „A fost depistat un tânăr de 26 ani, din comuna Scobinţi, în timp ce conducea pe DC 281, pe raza localităţii Scobinţi,un  autoturism, iar la intersecţia cu DJ 281 nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, provocând un accident cu avarii. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 750 lei în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 60 zile.”  conform purtătorului de cuvânt al IPJ Iasși, Anca Vîjâiac.

    Oamenii legii continua acțiunile și în următoarele zile în târguri, piețe agroalimentare și pe drumurile publice.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    Amendamentele Olariu, pentru lista de investitii din acest an

    Administratia locala din Pascani se pregateste pentru dezbaterea si aprobarea bugetului dar si a listei de investitii pentru anul in curs. Documentele vor fi...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI