12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Acțiune de informare despre accesarea fondurilor în legumicultură, la Târgu Frumos

C.P. Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Iași au participat la data de 8 februarie 2022 la o întâlnire de informare în Orașul Târgu Frumos.
Au fost prezentate informații privind: condițiile de accesare a programului de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023 (beneficiari, condiții de eligibilitate, perioada de valorificare a producției, valoarea maximă a ajutorului de minimis, modul de acordare și modalitățile de verificare și control, documentele necesare).
Legumicultorii au evidențiat dificultățile cu care s-au confruntat în anul 2022 și posibilitățile de sprijin instituțional pentru depășirea acestora.
Fermierii au solicitat informații privind: plățile directe, sprijinul cuplat pentru legumicultură, fondurilor europene pentru investiții în consolidarea exploatațiilor, investiții în fermele de mici dimensiuni, sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, investiții în sectorul legume și/sau cartofi.
Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi în aer liber
Pentru perioada următoare va fi organizată o întâlnire de informare și consiliere privind accesarea fondurilor europene din Planul Național Strategic, cu prezentarea detaliată a plăților directe, ecoschemelor și intervențiilor.
La eveniment au participat reprezentantul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, consilieri ai Direcției pentru Agricultură Județeană Iași, reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Județean Iași.

Alte articole