14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Acțiune de amploare la Tg Frumos. Vezi ce amenzi s-au dat

Razie de amploare la Tg Frumos

 Nici un week-end fără acțiuni pe drumurile publice sau locații ale polițiștilor din județul Iași. Un control riguros au făcut oamenii legii în orașul Târgu Frumos unde au controlat mai multe societăți comerciale, unități de învățământ, agenți de pază dar și autovehicule. Au fost găsite și nereguli iar pentru acestea s-au dat amenzi usturătoare, s-au întocmit dosare penale ori s-a confiscat marfa.

În week-endul ce tocmai s-a încheiat, polițiștii de la Târgu Frumos au acționat pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea încălcării prevederilor legale privind activităţile comerciale, tăierilor, sustragerii şi comercializării de material lemnos, faptelor cu violenţă în zona barurilor şi a altor unităţi similare şi pentru depistarea şi sancţionarea participanţilor la trafic care încalcă prevederile legale. “Au fost controlate 7 societăți comerciale, 2 unități de învățământ, 5 agenți de pază, 45 de autovehicule și legitimate 53 de persoane. Au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.455 de lei, dintre care 42 conform O.U.G. nr. 195/2002, 11 conform Legii nr. 61/1991și 1 conform H.G. nr. 301/2012. Un bărbat de 41 de ani, din oraşul Tg. Frumos, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 200 de lei întrucât a tulburat ordinea publică prin adresarea de cuvinte jignitoare şi a refuzat să se legitimeze la solicitarea polițiștilor.” precizează cei de la IPJ Iași.

De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere. Totodată, a fost constatată o infracțiune în flagrant. “Un bărbat de 51 de ani, din orașul Tg.Frumos, a fost depistat conducând un autoturism și a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, deși emana halenă alcoolică. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.” se arată în comunicatul de presă al IPJ Iași.

La nivel de județ, duminică, polițiștii au intervenit la peste 70 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 280 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au constatat 21 infracțiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 287 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 83.820 de lei.

Alte articole