More

    Acțiune a polițiștilor, la Pașcani, pentru siguranța cetățenilor

    În perioada 12-13octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Pașcani au acționat, peraza de competență, pentru combaterea ilegalităţilor la regimul comerţului și asigurarea unui climat corespunzător de ordine publică.

    În cadrul acțiunii au fost legitimate 33 de persoane și au fost controlate 8 autoturisme și 4 atelaje hipo.

    În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.205 lei, dintre care 10 conform Legiinr. 61/1991, 4 conform Legiinr. 12/1990 și 2 conform altor acte normative.

    Spre exemplu, un bărbat, de 48 de ani, din comuna Heleșteni, a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece, în timp ce conducea un atelaj hipo, pe raza comunei Heleșteni, nu a păstrat distanța regulamentară și a acroșat și avariat un autoturism, care circula regulamentar.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cuplurile de aur din Moțca vor fi premiate de administratia locală

    Desi traim vremuri grele, cu o pandemie care ne-a schimbat vietile, administratia locala din comuna Motca nu a uitat de cuplurile de aur din...

    Demersuri pentru dotarea Spitalului CF Pașcani, devenit suport COVID-19

    Spitalul General CF din municipiul Pascani, devenit suport COVID 19, face demersuri pentru dotarea institutiei medicale, cu echipamente necesare tratarii pacientilor care se lupta...

    Accident rutier grav cu o victimă în Pașcani

    Accident rutier grav, marti seara, 24 noiembrie a.c., imediat dupa lasarea intunericului pe strada Gradinitei, din municipiul Pascani. Un tanar care ar fi vrut...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI