9.4 C
Paşcani
luni, octombrie 18, 2021
Array

Accident rutier. O mașină a ajuns în gard

Accident rutier. O mașină a ajuns în gard

 Accient rutier cu două mașini. Unul dintre șoferi a plecat de la locul faptei. Gospodarii care au construite case  în zonă au ieșit speriați de zgomotul produs. Nefericitul eveniment a avut loc în apropierea primăriei din comuna Scobinți. Oamenii legii fac cercetări, iar localnicii spun că majoritatea șoferilor nu țin cont de restricțiile de viteză.

Două mașini au fost distruse în urma unui impact frontal. Accidentul rutier a avut loc azi dimineață, 21 septembrie, în jurul orei 08:00 pe o stradă circulată din comuna Scobinți în apropiere de primărie. Una dintre ele, în urma impactului a ajuns în gard.

Locul este unul periculos, în rampă, și chiar dacă sunt restricții de viteză și linie este una continuă fiind interzise depășirile, se pare că șoferii nu respectă regulile de circulație.

Și oamenii legii au ajuns la fața locului iar în urma cercetărilor s-a constatat că cel care a produs accidentul, un tânăr în vârstă de 27 ani nu avea mașina înmatriculată iar polițiștii au descoperit că acesta a circulat până de curând cu numere false. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Menționăm că accidentul a avut loc într-un Ford cu numere de Botoșani și un Audi, cu volan pe dreapta. Din fericire nu au fost victime. Strada a fost curațată de sticlă și bucăți din mașini de către muncitorii de la primărie. Polițiștii continuă cercetările.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Ce mai găsim în trafic: șofer cu alcoolemie de 1,28 mg/l, la Târgu Frumos

Un tanar de 25 de ani a fost prins de politistii din Targu Frumos la volanul unei...

Spitalul General C.F. Pașcani caută director financiar-contabil

Spitalul General C.F. Pașcani caută director financiar-contabil. Data-limită până la care se pot depune actele pentru dosarul...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează cinci muncitori calificați. Se caută zidari, liftier, fochist și instalator

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, Județul Iaşi, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a...

POLIȚIA INTERNETULUI: Guvernul Cîțu pregătește cenzura pe YouTube, Facebook, Tik-Tok și toate rețelele sociale. CNA va putea amenda și bloca pe oricine

Profitând de faptul că toată lumea este atentă și preocupată cu criza politică și dezastrul sanitar, Guvernul...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI