18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Accident cu victime la Cristesti. Un copil a murit. Un martor a transmis de la fata locului – VIDEO

Accident rutier  grav in localitatea Cristesti, pe Drumul Național 2. In urma impactului dintre un tir si un autoturism  au rezultat patru victime , doua dintre ele fiind încarcerate. De asemenea un copil a ajuns sub rotile autoturismului si a murit. 

La fata locului  au acționat o autospecială de intervenție cu module de descarcerare,  un echipaj de prim ajutor calificat de la Sectia de Pompieri Pascani cu 8 subofiteri si o ambulanta cu medic.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

“In dimineața zilei de 10 august a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2, în localitatea Cristești, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, iar o persoană a decedat. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt in continuare.” conform comunicatului de presa al  IPJ Iași. 

Copilul decedat si un alt pasager in varsta de 12 se aflau in mașina preotului comunei. Toți trei  se se deplasau pentru a duce apa sfințită credincioșilor care așteaptă sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”.

Se pare ca tirul a intrat cu viteza pe contrasens iar șoferul autoturismului nu a  putut evita accidentul. Celelalte trei victime au fost transportate la Spitalul de Urgență din Pașcani, pentru  îngrijiri medicale. Unul dintre ei a fost trimit pentru intervenții medicale la o clinica din Iași.

Update: Un tânăr din comuna Cristesti a postat pe Facebook imagini înregistrare cu o camere de supraveghere cu momentul in care tirul a derapat si a transmis live intervenția de la fata locului. Imaginile pot fi urmărite aici



Alte articole