Vineri seara, la intrarea în Gastesti dinspre Paşcani, trei maşini s-au ciocnit din cauza nerespectării distanţei obligatorii dintre autoturisme.În urma accidentului, trei persoane, printre care şi un copil de 2 ani au fost rănite.
Accidentul a fost produs de şoferul unui autoturism marca Hyundai care, nerespectând distanta legală lovind din plin maşina din faţă, un Opel, care la rândul său a tamponat un VW, care încetinise pentru a schimba direcţia de mers. Pe numele conducătorului autoturismului marca Hyundai, care nu a respectat distanţa legală, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Copilul şi părinţii din maşină avariată au suferit lovituri în zona capului şi a abdomenului şi au fost transportaţi de către ambulantele sosite la faţa locului la compartimentului de urgenţă a spitalului Municipal Paşcani.
Tot în weekend, un alt accident a avut loc în Paşcani, sâmbătă, în jurul orei 16, în apropiere de intersecţia semaforizată de pe strada Moldovei. Un bărbat de 61 ani, I. A., din Paşcani a fost lovit în timp ce traversa stradă pe trecerea de pietoni de către un şofer imprudent, conducătorul unui autoturism marca Audi. Bărbatul accidentat a suferit un mai multe lovituri la cap, fiind preluat de un echipaj de ambulanţa şi transportat la spital.
Mentionam ca multe din accidente au drept cauză principală neatenţia la partenerii de trafic, fie ei pietoni sau alţi şoferi, nerespectarea regulilor de circulaţie sau viteză exagerată.