11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Accident cu trei mașini

Accident cu trei mașini

 Atenție mare cum conduceți. Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier, din fericire fără victime, ci cu distrugeri materiale. Din primele informații se pare că este vorba despre viteză și depășire într-o zonă cu vizibilitate foarte mică. Polițiștii au venit la fața locului pentru cercetări și stabilirea situației de fapt. De asemenea, în aceste zile, oamenii legii efectuează controale pe drumurile publice.

Volanul pe dreapta, neasigurarea și viteză au dus la un accident rutier în Hîrlău unde au fost implicate trei mașini. Astfel, un autoturism cu numere de Anglia a intrat într-un Ford care circula regulamentar și care avea și bulina galbenă, distrugând o parte bună din aceasta. Șoferul unui Cielo s-a uitat și el să vadă ce se întamplă și a uitat să pună frână. Din fericire nu au fost nici o victimă.

Poliția a venit la fața locului pentru cercetări iar cei implicați au fost testați cu aparatul alcooltest.

Zona este cunoscută ca fiind una unde se întâmplă des accidente rutier din cauza vizibilității mici dar mai ales a șoferilor care calcă pedala de accelerație fără să respecte regulile de circulație.

Accidentul rutier a avut loc în această după amiază, 09 ianuarie în jurul orei 14:00.

Alte articole