More

    Absolvenții nu mai vor șomaj. În acest an mai puține dosare depuse la ALOFM

    Array

    Absolvenții nu mai vor șomaj. În acest an mai puține dosare depuse la ALOFM

     A expirat perioada de depunere a dosarelor pentru ca absolvenții să beneficieze de șomaj. Notele mari la examene sau poate chiar găsirea imediată a unui loc de muncă a făcut ca în acest an numărul tinerilor care să vină la Agenția pentru ocuparea forței de muncă să fie mult mai mică comparativ cu anii din urmă.

    Abia ieșiti de pe băncile instituțiilor de învățământ, absolvenții nu au mai făcut rând la sediile Agențiilor pentru ocuparea forței de muncă ci la Universități sau Postliceale, bazați că după terminarea studiilor sau chiar din timpul lor se vor angaja și vor câștiga bani.

    Astfel se face că la Pașcani de exemplu, numărul absolvenților care solicită șomaj este de 77 comparativ cu 150 de persoane în anul 2016.

    Viitorii șomeri absolvenți vor primi în următoarele șase luni câte 250 de lei, lunar. Adevărat este că aceștia se vor alătura celor aproape 12.500 de persoane deja înregistrate în evidențele instituției ca fiind în căutarea unui loc de muncă. Dintre aceștia doar 929 de persoane benefiază de indemnizaţia stabilită prin lege.

    În aceste zile, Agenția pune la dispoziție peste o mie de locuri de muncă în județ.

    Oferta cuprinde 85 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 917 posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime. Sunt disponibile 380 de posturi în servicii, dintre care 72 în hoteluri şi restaurante, respectiv 93 în comerţ, dar și 193 de posturi în confecţii, 216 în construcţii, 196 în industrie. În domeniul sănătate şi asistenţă socială sunt vacante două posturi, iar în agricultură şi silvicultură, 16.

    Amintim că șomerii au ocazia să beneficiaze de toate serviciile oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, inclusiv de cursuri de formare profesională gratuite, fără însă a mai primi indemnizaţie.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    A venit sfârșitul motoarelor diesel în România. Și motoarele pe benzină pierd tot mai mult teren

    A venit sfârșitul motoarelor diesel în România. Și motoarele pe benzină pierd tot mai mult teren. //

    S-au împărțit banii la primăriile din județul Iași. Municipiul Pașcani ar urma să beneficieze de 366 de mii de lei

    Din cele 17,9 milioane de lei alocate către toate primăriile din județul Iași, cele din mediul rural au beneficiat de 15,2 milioane de lei. Cele 3 orașe, Podu Iloaiei, Târgu Frumos și Hârlău, vor primi 428 de mii de lei, iar municipiile Iași și Pașcani se vor alege cu 2 milioane de lei. Municipiul Iași va beneficia de 1,6 milioane de lei, în vreme ce municipiul Pașcani va beneficia de 366 de mii de lei. //

    Ce este consumerismul sau fericirea ancorată în „mai mult este mai bun”

    Consumerismul este fascinant din mai multe puncte de vedere. Reprezintă cea mai palpabilă întruchipare a faptului că fuga noastră după fericire poate fi exploatată de către marile corporații, i se poate asocia o valoare financiară. În același timp, din momentul în care ai devenit o victimă, este interesant modul în care poți ajunge să te minți singur. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet