15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

ABBA renaște, după 40 de ani. Legendarul grup s-a reunit pentru a lansa 5 melodii noi

ABBA, grupul emblematic al anilor ’70, va lansa anul acesta cinci melodii noi, primele din ultimii 40 de aniBjörn Ulvaeusunul dintre cei patru membri ai formației, a confirmat că deja s-au reunit în studio.

Nu mai este o chestiune de dacă, este un lucru sigur, a declarat Björn Ulvaeus într-un interviu. El mai spune că simplul fapt că stau împreună în studio toți patru, după 40 de ani, este copleșitor. 

„Benny (Andersson – n.r.) și cu mine am scris niște cântece noi și în această toamnă vom avea muzică nouă de la ABBA. Dar nu am voie să spun nimic mai mult despre asta, îmi pare rău. V-aș fi spus totul, dar nu pot. Tot ce pot să vă spun este că a fost fantastic în studio, pentru că a fost ca și cum ar fi fost ieri. A fost așa ciudat să intrăm în acel studio și să ne uităm toți patru unul la celălalt întrebându-ne „Ce-i asta?”. Totul a năvălit înapoi”, a declarat Björn Ulvaeus într-un interviu pentru The New York Times.

Ultimele melodii ABBA au fost lansate în 1981, înainte ca formația să se destrame. Trupa s-a despărțit în 1983, iar ultima lor reprezentaţie comună a avut loc trei ani mai târziu.

Continuarea pe Digi 24

Alte articole