13 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

A început „Tabăra din pridvorul satului”. Prima locație: Dumbrăvița – FOTO

Au început taberele din pridvorul satului organizate de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhie­pis­copiei Iaşilor. Miercuri, 29 iunie, peste 100 de copii au participat la deschiderea activităților la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Dumbrăvița – Ruginoasa. Timp de câteva zile vor participa la tot felul de activități, jocuri și dezbateri.

Scopul acestor tabere este de a-i bucura pe copiii de la sate, cu vârste între 8 și 18 ani, ai căror părinţi nu au resursele materiale necesare pentru a-i trimite într-o excursie ori într-o tabără în afară comunităţii locale. Tabăra din pridvorul satului aduce tinerii împreună în jurul bisericii, înlesneşte comunicarea dintre preot, copii şi tineri, îi scoate pe aceştia din urmă din tentaţiile zilnice oferite de telefon şi calculator. În Protopopiatul Pașcani sunt 17 localități care vor organiza tabere, printre acestea numărându-se și Gănesti, Balș, Miroslovești, Lespezi sau Humosu.

Cetățenii pot ajuta că aceste tarabe să se desfășoare cât mai bine cu putință, donand prin Revolut la numărul de telefon 0747897113 sau intrând pe site-ul tabaradinpridvorulsatului.ro, la secțiunea Donații.

Alte articole