11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

A inceput repartizarea loturilor de teren pentru amplasarea parcului de distractii la stadion

Misiune grea pentru reprezentantii administratiei locale din Pascani. De miercuri, 17 iulie a inceput repartizarea loturilor de teren pentru amplasarea standurilor, teraselor si parcului de distractii pentru zilele orasului. Pregatirile au inceput cu cererile celor cu parcul de distractii. Sunt trei societati mai mari care au solicitat cate 1000 de metri patrati fiecare si altele pentru suprafete mai mici.

De joi, 18 iulie, vor fi facute masuratorile si pentru comercianti. Corturile și tarabele acestora  vor fi amplasate la fel ca si in anii anteriori, pe strada Stadionului, în zonele din apropierea scenei, si pe stadion, in zona de terase. Primaria spera ca anul acesta sa se obtina mai multi bani decat anul trecut pentru inchirierea spatiilor comerciale.

Pentru organizarea Zilelor Municipiului editia 2019, de la bugetul local a fost alocata suma de 150 000 lei, si se solicita  majorarea cu 50 000 de lei.

Reprezentantii primariei ii invita pascanenii sa participe la spectacolele organizate de zilele orasului dar si la celelalte evenimente de deschidere a sarbatorii.

Va reamintim, deschiderea oficiala a Zilelor Municipiului Pascani, editia 2019 va avea loc vineri,19 iulie, in sala de festivitati a Primariei Pascani , de la ora 11:00 . Sunt programate mai multe activități printre care acordarea titlului de cetăţean de onoare a Municipiului Pașcani veteranilor de război, semnarea Acordului de înfrățire cu Comuna Pașcani, din Republica Moldova, premierea şefilor de promoţie și e elevilor care au obținut media 10 la evaluarea națională și bacalaureat dar si un spectacol artistic susținut de Ansamblul de dansuri ”Rapsozii Siretului” Pașcani, Luiza Ștefania Muscalu si Duo Lyrics.

Tot vineri, in Piata Casei de Cultura “Mihail Sadoveanu”, de la ora 17:00 va avea loc deschierea oficială a Targului Mesterilor Populari si un spectacol artistic susținut de Ansamblul de dansuri ”Rapsozii Siretului” Pașcani si  Luiza Ștefania Muscalu.

De asemenea, de la ora 18:00, pe pe scena care va fi amplasata pe stadionul clubului CSM Pașcani vor urca tinerele talente pascanene.

Zilele de sâmbătă și duminică vor fi rezervate concertelor si distracției. Sambata vor concerta Laura Lavric, Radu Ile, Mihaela Apostol, Sabina Ursache,Alina Eremia,Keo,Admiral C4C, Lorraine&Marian Baicu.

Duminica vor urca pe scena Gheorghe Turda, Mihai Ciobanu, Mircea Eremia, Ioana Dumbrava si Cristi Minculescu.

 

Alte articole