17.5 C
Paşcani
duminică, iulie 3, 2022
Array

A început isteria căpuşelor

Medicii infecţionişti atenţionează populaţia cu privire la apariţia căpuşelor şi la boala extrem de gravă pe care muşcătura acestora o poate provoca.

Boala Lyme sau borelioza, este afecţiunea provocată de muşcătura de căpuşă, care poate determina complicaţii la nivelul sistemului nervos central, al inimii sau a altor organe interne. Pe parcursul anului 2012, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au fost înregistrate 76 de internări cu suspiciune de borelioză, din care jumătate au fost cazuri confirmate. Unul dintre aceste cazuri a prezentat sechele, pacientul prezentându-se la spital cu manifestări neurologice la trei luni după terminarea tratamentului. Medicii spun că şi acest caz a fost rezolvat în final, prin administrarea corectă a tratamentului adecvat.

Persoanele care sunt muşcate de căpuşe sunt sfătuite de către medici să meargă imediat la spital, pentru profilaxie anti-Lyme. Tratamentul constă în administrarea de antibiotice timp de o săptămână. În cazul apariţiei simptomelor boreliozei, pacienţii trebuie să stea internaţi o lună pentru tratament. Anul acesta au fost confirmate trei cazuri de Lyme, pacienţii fiind muşcaţi de căpuşe în sezonul trecut. La Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon“ au început deja să vină primii pacienţi muşcaţi în acest sezon. Primele patru cazuri au fost înregistrate în week-end-ul trecut. Pacienţii au beneficiat de profilaxie la Spitalul de Boli Infecţioase.

Sursa Flacara Iasului

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow