7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

A început disponibilizarea colectivă la RAGCL Paşcani

A început procedura de disponibilizare colectivă la regia păşcăneană de termoficare. Administratorul judiciar al unităţii intrată de curând în procedura de insolventa a dispus notificară a Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă precum şi a sindicatului salariaţilor.

Lista nominală cu cei cărora urmează să le fie desfăcut contractul de muncă va fi prezentată şi aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie programată pe 12 iulie.
Conform organigramei aprobată de Consiliul local din cei 75 de salariaţi trebuie să mai rămână doar 37. Ceilalţi urmează să plece acasă, cel mai probabil începând cu luna august. Fiecare dintre disponibilizaţi vor primi câte două salarii compensatorii, în total cca 3000 lei net.
Salariaţii au primit deja cererile de pentru disponibilizare şi compensaţii. Până acum doar 20 dintre ei au fost de acord să renunţe de bună voie la serviciu. Cei mai mulţi dintre ei, şoferi sau specialiştii în termie şi-au găsit deja alte locuri de muncă la alte societăţi din Paşcani.

Restul de 18 de pe lista de disponibilizaţi urmează să fie stabiliţi în funcţie de o serie de criterii. Sunt vizaţi cei care sunt în prag de pensionare familiile, soţul cu salariul mai mic dacă ambii lucrează la RAGCL sau cei cu abateri disciplinare. De asemenea sindicatul a solicitat că odată cu delegarea serviciului de transport public local unei alte societăţi să fie preluaţi şi o parte din salariaţi, şoferi şi mecanici auto.

Menţionăm că regia păşcăneană de termoficare a intrat în procedura de insolventa de căţea săptămâni de zile. Administratorul judiciar va solicita în luna august aprobarea unui plan de reorganizare, nu intrarea în faliment iar dacă va fi aprobat de creditori regia va mai funcţiona cel puţin o perioadă de timp pentru încasarea facturilor restante şi plata datoriilor.

Alte articole

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...

Explicații și soluții pentru furnizarea apei, fără întrerupere – VIDEO

Intâlnire importantă la Primăria Pașcani cu privire la furnizarea...