24.4 C
Paşcani
marți, august 16, 2022
Array

A fost semnatul acordul de înfrățire între Pașcani și Ialoveni din Republica Moldova

A fost semnat acodul de ambele părți

După mai mulți ani de încercări pentru semnarea acordului de înfrățire între Pașcani și Ialoveni, momentul a avut loc la frații de peste Prut, zilele trecute cu ocazia hramului orașului, acolo unde au participat mai mulți aleși locali din România și Republica Moldova dar și Principele Radu al Casei Regale a Românei. Din partea Municipiului au fost prezenți viceprimarul, secretarul și consilierul edilului.

Suntem oficiali înfrățiți cu orașul Ialoveni din Republica Moldova. Semnarea acordului s-a făcut zilele trecute în orașul fraților de peste Prut, atunci când, în perioada 27 – 28 octombrie a avut loc sărbătoarea comunității, desfășurându-se zeci de activități culturale, artistice, sportive, de interes pentru localnici dar mai ales pentru oaspeții care au rămas plăcut impresionați de ospitalitate și organizare.

Administrația locală din Pașcani dorește ca pe viitor colaborarea între cele două orașe să fie fructoasă pe mai multe planuri și administrația din Ialoveni să fie prezentă la evenimentele ce se vor desfășura în Municipiu.

Menționăm că la sărbătoarea orașului Ialoveni a fost prezent și Principele Radu al Casei Regale a Românei, dat fiind că a fost dezvelit bustul Regelui Ferdinand.

Pe parcursul celor două zile, administrația locală din Ialoveni alături de instituțiile de cultură din oraș au pregătit zeci de evenimente pe placul tuturor cetățenilor.

Din partea administrației locale Pașcani au fost prezenți la eveniment viceprimarul Municipiului Gabriela Nedelcu, secretarul Primăriei – Irina Jitaru și consilierul edilului Municipiului – Ionuț Gospodaru.

Ialoveni este un oraș din Republica Moldova cu o populației de 15.700 de locuitori.

Municipiul Pașcani mai este înfrățit cu orașele Varpalota din Ungaria din anul 1998 și Fjell – Norvegia din anul 2008.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow