Administratia locala din municipiul Pascani a informat ca in aceasta perioada a fost rezolvata problema caldurii si la Casa de Cultura Mihail Sadovenu. Printr-o postare pe retelele de socializare a fost precizat ca astazi s-au facut probele de agent termic.

Vă informez că la Casa Municipală de Cultură, au fost finalizate lucrările privind încălzirea clădirii. Au fost montate 4 centrale termice iar astăzi se fac probele de agent termic.
În acest sens, evenimentele programate în următoarea perioadă la această instituție se vor desfășura în condiții normale.

Amintesc că, firmele care au câștigat licitațiile lucrează în continuare la montarea de sisteme de încălzire la Sediul Finanțelor Publice Locale și la Sediul Fostei Primării din centrul Municipiului. La Serviciului Administrația Piețelor, în Piața Deal, a fost montată deja centrala și instalația de încălzire unde vom face probe săptămâna viitoare, iar la Hala Centrală din Piața Vale s-a montat noul branșament electric, urmând ca săptămâna viitoare să fie montate și aerotermele.

La sediul administrației locale se primesc cereri pentru acordarea de ajutor financiar privind achiziția de sisteme pentru încălzirea locuințelor ce au fost debranșate în această primăvară. La Ghișeul Unic din cadrul Primăriei Municipiului găsiți toate informațiile necesare. Mai menționez că o parte din cetățeni au primit deja banii pentru montarea sistemelor de încălzire. Vă mulțumesc pentru încredere!” au precizat alesii locali.

Slider


loading...
previous arrow
next arrow
Slider