26.7 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

A fost prelungit termenul pentru recenzarea în teren. Pașcaniul are o rată de 84,37% din totalul populației

Termenul pentru perioada de recenzare a fost prelungit cu încă o săptămână, din cauza ratei de recenzare scăzută la nivel național. Așadar, cei care nu au completat chestionarul până acum, mai au timp până pe 24 iulie să facă acest lucru.

Comisia a decis prelungirea perioadei de recenzare până la 24 iulie 2022, ţinând seama de interesul populaţiei. Pe lângă recenzarea din uşă în uşă, am decis înfiinţarea unor puncte fixe şi există un interes foarte mare din partea populaţiei. În ultimele zile, după introducerea punctelor fixe, a existat o participare mult mai largă, am avut o medie de 250.000 de persoane recenzate pe zi„, a spus preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andreiîntr-o conferinţă de presă.

În municipiul Pașcani, rata de recenzare la data de 13 iulie era de 84,37%, ceea ce înseamnă un număr de 24.408 persoane din totalul populației. Spre exemplu, miercuri au fost recenzate 494 de cetățeni. Pascaniul este pe primul loc privind gradul de recenzare între orașele din județul Iași. Din totalul de 28 de recenzori care merg pe teren, în prezent mai sunt 25.

Pășcănenii care nu au fost acasă atunci când recenzorul a bătut la ușa sau din diferite motive vor să modifice datele oferite în chestionar, trebuie să știe că pot merge la Primăria Pașcani, iar acolo sunt puși în legătură cu recenzorul de zonă.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor au fost înființate și puncte fixe de recenzare, iar în județul Iași, printre altele sunt și la primăriile din Stolniceni Prăjescu, Târgu Frumos și Hârlău.

La nivel naţional există o rată de recenzare de 83%. Cele mai ridicate rate sunt în judeţele Botoşani – 100%, unde recenzarea s-a încheiat, Vrancea – 99,9% şi Bistriţa-Năsăud 97,2%, scrie Agerpres.

La polul opus se află municipiul Bucureşti, cu 55,4%, şi judeţele Timiş – 65,8% şi Ilfov – 70,4%.

Recensământul nu este o acţiune voluntară ci reglementată la nivel național şi European. Cei care refuză să răspundă, pot să fie amendaţi cu sume de până la 3.000 de lei.

Românii pot verifică dacă chestionarul de autorecenzare prin solicitarea dovezii de autorecenzare, prin simpla introducere a CNP-ului pe site-ul dedicat.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL2021) este primul recensământ din România organizat integral în format digital.

Întregul proces al colectării datelor se desfăşoară cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Alte articole